UZPR cere răspunsuri pe care guvernanții le datorează opiniei publice

1326
UZPR cere răspunsuri pe care guvernanții le datorează opiniei publice - fonduzr-1588949035.jpg

Articole recomandate

Domnule președinte Iohannis, domnule prim-ministru Orban,

domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cea mai mare și mai veche organizație de breaslă, prin cei peste 3.500 de membri pe care îi reunește, vă solicită, în numele interesului public și al transparenței obligatorii pe care o implică demnitățile pe care le ocupați, răspuns la mai multe întrebări.


Care sunt prevederile legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – în virtutea cărora ați decis în pandemie reguli speciale, separate, pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, creând astfel premisele unei discriminări fără precedent, păguboasă și ofensatoare, pornită de la nivel de conducere a statului?

Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – stabilesc cu precizie că un magazin alimentar poate rămâne deschis în pandemie pentru că furnizează "bunuri de strictă necesitate", dar bisericile rămân închise întrucât nu oferă "bunuri" de acest tip? Ce argumente legale și administrative, la latitudinea unui guvern, încadrează termenul "strictă necesitate"?

Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – și cu ce fonduri a fost permisă, derulată și finanțată reclama ofensatoare care a avut în centru imaginea emblemei naționale Mihai Eminescu, grav afectată prin intermediul unui demers derulat de o instituție PUBLICĂ?

Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – au stabilit detaliile și normele de aplicare a sancționării cetățenilor români cu amenzi de 4.000 de euro, în condițiile în care autoritățile din alte state europene, mult mai grav afectate de pandemie, au impus sancțiuni de zece ori mai mici? Cine răspunde pentru neconstituționalitatea ordonanței care a impus "arbitrar și subiectiv" cuantumuri enorme ale acestor amenzi?

Care sunt explicațiile pentru nerespectarea chiar de către stat a dreptului fundamental la educație, prin decizia implementării la scară națională a învățământului online fără să se asigure infrastructura necesară pentru TOȚI elevii României? A existat vreo inițiativă de alocare de fonduri publice pentru a se asigura guvernanții că elevii pot respecta prevederile ordonanței militare?

Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – au stat la baza acordării fondurilor de zeci de milioane de euro pentru mass-media, în condițiile în care miile de membri ai UZPR au aflat… din mass-media că există acest demers guvernamental? Mare parte a presei a fost pusă în fața faptului împlinit, în condiții de totală netransparență în legătură cu criteriile de alocare a acestor fonduri. În aceste condiții, prin sutele de mii de cititori pe care îi deservesc membrii săi, UZPR, organism neconsultat asupra manierei și regulilor de acordare a fondurilor pentru mass-media, solicită public detalierea în condiții de totală transparență a raționamentelor, datelor și argumentelor care au decis DIRECȚIONAREA inegală a acestor fonduri. Desigur, în detaliu, care sunt sumele și firmele de presă care au beneficiat de sprijinul guvernamental.

Care norme legale – altele decât ordonanțele militare implementate de instituția civilă Ministerul Afacerilor Interne – au stat la baza închiderii anumitor site-uri de informație, în condițiile în care autoritățile au avut puterea, fondurile, audiența și toate mijloacele puse la dispoziția guvernanților de a combate fenomenul fake-news? Sunt aceste decizii în conformitate cu dreptul la liberă exprimare, pe care România s-a angajat să-l respecte prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană?

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, prin miile de jurnaliști care o compun și care transmit preocupările, îngrijorările și semnele de întrebare pe care și le pune o mare parte a unei opinii publice, solicită răspuns, în termenul prevăzut de lege, la toate aceste întrebări, în numele transparenței și al corectei informări, din surse avizate, a cetățenilor României.

Departamentul de Comunicare al UZPR 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4522 secunde