Video Opt pavilioane pentru vârstnici sunt în reabilitare în orașul Constanța

927
< 1 min citire
VIDEO. Opt pavilioane pentru vârstnici sunt în reabilitare în orașul Constanța - pavilioane-varstnici-1696851999.jpeg
În luna august, Primăria Constanța, prin compania Confort Urban, a început lucrările de reparații a opt pavilioane destinate persoanelor vârstnice din oraș.
Până acum, la trei dintre pavilioane, lucrările s-au finalizat, astfel încât pensionarii constănțeni se pot bucura de cele mai bune condiții. Este vorba despre cele de la Casa de Cultură, Tomis II și Poarta 6. Lucrările continuă și la celelalte, însă se desfășoară etapizat, pentru ca seniorii să poată beneficia de continuitatea serviciilor în cadrul celorlalte pavilioane. Pavilioanele destinate seniorilor reprezintă un punct important pentru pensionari. Drept dovadă, zeci de vârstnici le trec zilnic pragul pentru a socializa, a se relaxa și pentru posibilitatea de a desfășura o mulțime de activități recreative, cu efecte pozitive asupra stării lor psihice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.04 secunde