Vloggerița Bianca Adam, bătută și înjurată de un bărbat pe o stradă din Chiajna

674
Vloggerița Bianca Adam, bătută și înjurată de un bărbat pe o stradă din Chiajna - biancaadamaliastequilabatutainpa-1591375590.jpg
Bianca Adam, cunoscută în mediul virtual drept Tequila, a fost agresată pe o stradă din Chiajna de un bărbat, care a înjurat-o și a agresat-o fizic, potrivit unor surse judiciare, informează Agerpres.


"La data de 26 mai, în jurul orelor 13,52, polițiștii postului de poliție Chiajna au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană de sex feminin, în timp ce se afla pe o stradă din localitate, pe fondul unui conflict spontan a fost agresată fizic și verbal de către un bărbat, acesta lovindu-i totodată și telefonul personal", informează Biroul de presă al Inspectoratului Poliției Județene Ilfov.


Polițiștii din Chiajna s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea de activități specifice, după care au preluat persoana vătămată la sediu, unde aceasta a depus o plângere penală.


În cauză, s-a întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere.


Bianca Adam povestește, pe canalul său de YouTube, cum s-a produs agresiunea și urmările pe plan fizic și, mai ales psihic, pe care le-au avut incidentul petrecut.


Ea menționează că a fost bătută de un bărbat cu o bucată de fier-beton, conflictul pornind de la locul unde a parcat mașina.


"După ce mi-am primit un fier, (...) de adrenalină alergam, șchiopătam și nici nu știam ce și unde mă duc, (...) nu am putut să-mi amintesc numărul de la interfon ca să intru în casă", spune Bianca Adam.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7555 secunde