Voluntarii "Mare Nostrum" îi învață de turiști unde să arunce gunoiul pe plajă

204

Articole de la același autor

În fiecare sfârșit de săptămână, voluntarii "Mare Nostrum" vor ieși pe plajă, pentru a-i învăța pe turiști cum să păstreze nisipul și apa mării curate. Ei vor distribui materiale informative atât celor veniți să se bronzeze pe litoral, cât și hotelierilor.
Acțiunile fac parte din campania "Litoral curat", lansată de organizația nonguvernamentală "Mare Nostrum", alături de Asociația "Litoral - Delta Dunării". Aceasta se află la cea de-a opta ediție și se desfășoară în perioada 15 iunie - 15 septembrie, pe întreg litoralul românesc. Campania are ca scop promovarea necesității colectării deșeurilor numai în zonele special amenajate, precum și importanța reciclării materialelor recuperabile.
Activitățile se desfășoară pe tot litoralul, între Năvodari și Vama Veche. Săptămânal, au loc caravane de informare în diferite stațiuni, pentru a informa un număr cât mai mare de turiști. În zilele de joi, echipele de coordonatori și voluntari "Mare Nostrum" merg la hotelieri, pentru a pune la dispoziția turiștilor materiale informative referitoare la adoptarea unui comportament responsabil și prietenos față de mediul înconjurător, față de plajă și mare. Nu în cele din urmă, zilele sfârșitului de săptămână sunt alocate sesiunilor de informare și conștientizare pe plaje.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5224 secunde