Primăria Municipiului Constanța organizează, în luna mai, concurs pentru ocuparea unor funcții publice de conducere vacante în cadrul Direcției Gestionare Servicii Publice și Direcției Tehnologia Informației și Relații Publice.
Astfel, este disponibil postul de șef serviciu Management Drumuri și Transport Public la Direcția Gestionare Servicii Publice: șef serviciu Management Drumuri și Transport Public. Condițiile pentru a aplica sunt: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă cu specialitatea inginerie civilă sau ingineria transporturilor; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice; cunoștințe de operare calculator folosind tehnici standard de procesare - nivel bază (Word, Excel) atestate cu documente doveditoare; minim 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcțiilor publice; să îndeplinească condițiile de ocupare a unei funcții publice, conform art. 54 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare;
De asemenea, este pus la bătaie postul de șef serviciu Tehnologia Informației și Relații Publice la Direcția Tehnologia Informației și Relații Publice. Condiții: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specialitatea științe administrative, economice, tehnologia informației; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice; cunoștințe de operare calculator folosind tehnici standard de procesare - nivel bază (word, excel) atestate cu documente doveditoare; minim 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcțiilor publice; să îndeplinească condițiile de ocupare a unei funcții publice, conform art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Proba scrisă se va desfășura în data de 07.05.2018, ora 11:00, iar interviul candidaților admiși la data de 09.05.2018, ora 14:00. Dosarele de înscriere se depun la sediul Primăriei Municipiului Constanța, camera 218, până în data de 20 aprilie.
Condițiile de participare, bibliografia, actele necesare înscrierii la concurs sunt afișate la sediul instituției și pe site-ul www.primaria-constanta.ro. Date de contact: tel.0241/488137, fax 0241/488147; e-mail
[email protected].