Demersul "mămicilor constănțene":

"Vrem să ne protejăm copiii, să se interzică accesul minorilor în cluburi!"

1153
2

Articole de la același autor

În contextul în care mai mulți minori au devenit victime ale incendiului din clubul bucureștean, Asociația Mămicilor Constănțene solicită autorităților, prin intermediul unei campanii, să interzică accesul minorilor în cluburi.


Una dintre fondatoarele aso-ciației, Ana-Maria Apopei, a declarat:
"De aproape două zile nu mai sunt om și mă gândesc la durerea pe care o simt părinții ce și-au pierdut copiii în tragicul eveniment de la clubul Colectiv. Și nu pot să îmi revin! Trebuie să facem ceva, să încercăm să schimbăm ceva, să ÎNCERCĂM SĂ NE PROTEJĂM, PE VIITOR, COPIII. Vreau să încercăm schimbarea legislației în ceea privește accesului minorilor, neînsoțiți de părinți în cluburi sau alte locații în care pot fi puși în pericol în astfel de evenimente. Știu că vor fi mulți împotriva acestui lucru, dar cel puțin putem încerca. Știu că patronii de localuri, cluburi vor fi împotrivă pentru că își vor pierde clienții, dar și așa ei încalcă legea vânzând alcool și tutun minorilor, chiar dacă e interzis de lege. Dar mai știu că noi, MĂMICILE din Constanța, din Ro-mânia, încercăm în fiecare zi să ne protejăm copiii și dacă sunteți de acord, UNITE, putem schimba și legislația pentru a ne proteja copiii", a precizat Ana-Maria Apopei, într-un mesaj adresat tuturor mămicilor constănțene.


În asentimentul acesteia au fost și alte constănțence care vor ca legea să fie respectată.


"Sunt de acord cu tot ce ne protejează copiii, dar cei mai mulți de acolo erau majori. Singura măsură pe care o văd să ajute cu ceva e să fie închise toate cluburile care nu au ieșiri de urgență. Incendii mai pot porni...cabluri neizolate, materiale ieftine și proaste, țigări aruncate la nimereală... câte să putem preveni noi? Singura soluție e ca patronii să fie obligați să respecte legea și să asigure minimul de siguranță: ieșire de urgență și un extinctor la îndemână. Aș prefera să știu că aceste cluburi sunt sigure pentru toate vârstele", a precizat o altă mămică. 


Comentează știrea

Constantean! Nu naturalizat in zona
3 noiembrie 2015
Ia sa vedem

Si incendiul de anul trecut din CT cat si cel de anul acesta din B au avut loc undeva la miezul noptii. Deci cumetrele astea nu se intreaba de ce minorul lor este iesit din casa la ora aia ci tot ce cer este sa... ceva. Nu-mi pasa ce balmajesc ele. Sanatate la capre, cumetrelor!

MARIAN
3 noiembrie 2015
Dragi mamici....

De ce va lamentati voi si tot faceti propuneri care mai de care mai sarite de pe cal. Este legiferat faptul ca in cluburi, sali de jocuri si cazinouri, ACCESUL MINORILOR este INTERZIS. Dar unde sunteti voi, mamicilor grijulii, constantene care, lasati minorii sa umble noapte si dupa decenta ora 22, bauti, drogati cu etnobotanice. Dac ai tupeul sa-i dai afara dintr-un local dintr-acestea interzise , te alegi cu insulte si injuraturi, ba chiar sar si la bataie. VOI UNDE SUNTETI ATUNCI, MAMICI CONSTANTENE???!!! RESPONSABILITATEA VOASTRA , UNDE ESTE?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2654 secunde