Vreme însorită și maxime de 28 de grade, astăzi, la Constanța

75
Vreme însorită și maxime de 28 de grade, astăzi, la Constanța - vreme-1374070959.jpg

Articole de la același autor

După câteva zile de instabilitate și câteva ploi de vară, vremea redevine pe placul turiștilor, zilele acestea, pe litoral. Norii au plecat și temperaturile încep să crească, îmbiindu-ne să mergem la plajă. 

Astăzi, la Constanța, cerul este senin și vântul moderat. Maxima termică va atinge 28 de grade Celsius. Peste noapte vântul se va potoli și termometrele vor indica minimum 20 de grade. 

Mâine se mai încălzește, până pe la 30 de grade Celsius, iar cerul se va menține senin. În week-end, valorile termice se vor încadra între 19 și 29 de grade, cu mult soare sâmbătă și câțiva nori decorativi duminică, 21 iulie.

În restul țării, vremea este predominant frumoasă și va continua să se încălzească ușor în majoritatea zonelor. Cerul este variabil, cu unele înnorări după-amiază, când vor fi ploi slabe, de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, pe arii restrânse la munte și cu totul izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 32 de grade, iar cele minime între 10 și 21 grade. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Iunie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, pe litoral
Pagina a fost generata in 0.584 secunde