Pe perioada verii, sute de constănțeni care au acumulat restanțe la întreținere, încearcă să vină din urmă cu plățile și să se achite de obligațiile la căldură și apă caldă, astfel încât să nu mai intre în iarnă cu datorii. Pentru că de mai bine de trei luni se furnizează doar apă rece, facturile sunt mai ușor de suportat și le este mai ușor să plătească și restanțele. Cu toate acestea, Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice încă mai are de recuperat milioane de lei de la consumatorii constănțeni care au datorii de mai bine de 12 luni.
Acestea sunt sume adunate din facturi restante atât de la asociațiile de proprietari, cât și de la agenții economici și diverși abonați. Printre abonații la sistemul centralizat de încălzire cu debite restante mai vechi de un an se numără asociații de proprietari, consumatori casnici, dar și agenți economici. RADET a și realizat un top al principalilor datornici. În total, este vorba despre aproape 8.300.000 de lei pe care regia așteaptă să le recupereze fie în instanță, fie prin plăți eșalonate.
"Cele mai mari datorii le au asociațiile de proprietari, însumând 6.032.060 lei. În Top 10 al datornicilor se află A.P. 403, de pe bd-ul Aurel Vlaicu nr. 31, bloc B9, sc. B, ap. 28, cu 1.138.116 lei, urmată de A.P. 237 de pe strada Dumitru Marinescu nr. 17, bloc IV 48, scara A, cu 855.125,84 de lei și A.P. 577 de pe str. Dezrobirii nr. 96, bloc DR 13, cu 848.765,27 lei", precizează reprezentanții RADET, care au și publicat topul datornicilor și pe site-ul instituției.
Pe lista rușinii se mai află A.P. 749, de pe strada Suceava nr. 5, bloc 5B, scara D, cu 827.996,07 lei, A.P. 94, de pe aleea Murelor nr. 4, bloc P1, scara C, cu 629.732,63 lei, A.L. 248, de pe strada Steluței nr. 9, bloc FD 21, cu 447.917,67 lei, A.L. 511, de pe strada Micșunelelor nr. 2, bloc 22, scara D, cu 358.465,69 lei, A.P. 49, de pe strada Suceava nr. 3, bloc 5A, scara D, ap. 92, cu 322.638,69 lei, A.L. 661, de pe bd-ul I. C. Brătianu nr. 61, bloc MA4, cu 307.065,87 de lei și A.L. 579, de pe strada Dezrobirii nr. 163, bloc SR 4, cu 296.236,66 lei.
Milioane de lei la agenții economici
De departe însă cea mai mare sumă de recuperat este de 1.306.821,25 de lei, pe care o are de plătit S.C. Comtext S.A.. Pe locul al doilea se situează Centrul Militar Zonal, cu o datorie de 287.841,95 de lei, urmat de S.C. Europolis Print S.R.L., cu 157.154,85 de lei, S.C. Agroservice S.A., cu 103.157,05 lei, S.C. Snak Bar Coral S.R.L., cu 75.087,25 de lei, S.C. Miradioana S.R.L., cu 49.647,81 de lei, S.C. Ambient Prim Residence S.R.L., cu 43.331,90 de lei, S.C. Luxury S.R.L., cu 29.433,52 de lei, S.C. Agrostar S.A., cu 27.084,22 de lei și S.C. Heliofarm S.A., cu 29.546,75 lei.
Peste 33 de mii de lei, la un singur consumator
Consumatorii casnici au adunat și ei facturi neplătite de peste 153.000 de lei. Mulți au de plătit sume de zeci de mii de lei, cea mai mare datorie fiind de 33.462,82 de lei, la un abonat de pe strada Mihai Viteazu nr.19.