Zeci de ocupaţii care nu se mai practică, inactivate pe piaţa muncii

210
Zeci de ocupaţii care nu se mai practică, inactivate pe piaţa muncii - ocupatii-1637350239.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a emis la sfârşitul acestei săptămâni două ordine prin care se actualizează Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) şi se simplifică procedura de actualizare periodică la cererea utilizatorilor. În urma acestui demers, au fost introduse în Clasificarea Ocupaţiilor din România 65 de noi ocupaţii, dintre care 45 la cererea utilizatorilor şi 20 ca urmare a preluării unor ocupaţii din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competenţelor, Calificărilor şi Ocupaţiilor, care se regăsesc în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, trei ocupaţii au fost mutate dintr-o grupă de bază în altă grupă de bază corespunzătoare şi alte două au fost redenumite conform cerinţelor actuale ale pieţei muncii. 15 dintre ocupaţiile nou introduse ţin de domeniile IT şi digitalizare. Pe de altă parte, au fost eliminate din Clasificarea Ocupaţiilor din România 62 de ocupaţii care nu se mai practică. Acestea din urmă vor fi însă introduse într-o grupă reziduală, existând posibilitatea de a fi activate la cererea angajatorilor. „România se dezvoltă, iar piaţa muncii trebuie să fie pregătită să facă faţă unei competiţii internaţionale. Prin introducerea unor meserii ale viitorului şi trecerea ocupaţiilor care nu se mai practică într-o grupă specială, reziduală, am făcut un prim pas pentru adaptarea forţei de muncă la noile cerinţe ale pieţei”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3091 secunde