Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată astăzi, 10 septembrie

527
1 min citire
Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată astăzi, 10 septembrie - scc-1694332100.jpg
Ziua mondială pentru prevenirea suicidului, marcată în fiecare an la 10 septembrie, a fost iniţiată în anul 2003, de către Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului se dedică prevenirii suicidului şi a comportamentului suicidar şi atenuării efectelor acestuia, potrivit site-ului Asociaţiei Internaţionale pentru Prevenirea Suicidului, www.iasp.info.
Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Suicidului are un important pe plan global în prevenirea sinuciderii prin dezvoltarea strategică a unui forum eficient care este proactiv în crearea de parteneriate puternice de colaborare şi promovarea acţiunilor bazate pe dovezi pentru reducerea incidenţei sinuciderii şi a comportamentului suicidar. Ziua mondială de prevenire a sinuciderii şi perioada de o lună până la Ziua mondială a sănătăţii mintale reprezintă principala ocazie pe parcursul anului pentru a creşte gradul de conştientizare a sinuciderii, pentru a reduce stigmatizarea din jurul acesteia şi pentru a încuraja conversaţiile, precizează Agepres.
În 2023, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată sub tema ''Create Hope Through Action'', ce face apel la generarea de speranţă prin acţiune, indică www.iasp.info. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că peste 700.000 de oameni mor prin sinucidere în fiecare an, iar aproape 77% din toate sinuciderile la nivel global au loc în ţările cu venituri mici şi medii. Sunt mult mai mulţi alţii care au o tentativă de sinucidere şi mulţi alţii care au serioase gânduri suicidare. Milioane de oameni suferă o durere intensă sau sunt în alt mod profund influenţaţi de comportamentele suicidare, potrivit site-ului www.iasp.info. Comportamentul suicidar are un impact profund asupra familiilor şi comunităţilor şi rămâne o provocare universală, cu foarte mulţi oameni afectaţi. Reducerea mortalităţii provocată de sinucidere este de importanţă globală şi reprezintă un aspect vital al sănătăţii publice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0364 secunde