Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat sancțiuni severe magazinului Lidl din Năvodari, situat pe strada D10 nr. 1, în urma unui control care a scos la iveală numeroase nereguli privind igiena, siguranța alimentară și comercializarea produselor.
Potrivit raportului de control, în zona de patiserie au fost descoperite insecte vii, ceea ce indică existența unor vectori activi de contaminare și deficiențe în aplicarea măsurilor de dezinsecție. De asemenea, inspectorii au găsit resturi alimentare pe paviment și sub rafturile de prezentare, inclusiv în zone greu accesibile.
Printre alte neconformități constatate se numără utilizarea bureților de sârmă pentru curățenie, infiltrații la nivelul tavanului, produse depreciate în sectorul de legume și fructe, depuneri de gheață în vitrinele frigorifice și acumulări de mizerie în zona destinată preparatelor din pește.
Nereguli au fost identificate și în spațiile destinate reciclării și depozitării deșeurilor, unde pavimentul era neigienizat, cu depuneri de murdărie în colțuri și zone greu accesibile.
În ceea ce privește comercializarea produselor, inspectorii au constatat nerespectarea regulilor de separare între produsele lactate și cele care conțin grăsimi vegetale, situație care poate induce în eroare consumatorii. Totodată, la ouăle comercializate sub marca „La Provincia” a fost identificată o diferență între gramajul declarat pe ambalaj și cel real, aspect încadrat drept practică comercială incorectă.
Comisarii au precizat că faptele constatate au caracter de repetabilitate, conform prevederilor OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Ca urmare a neregulilor descoperite, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor și a comercializării produselor, oprirea temporară a vânzării produselor neconforme, precum și oprirea definitivă a produselor considerate nesigure, în valoare de 4.985 de lei.
De asemenea, a fost formulată propunerea de emitere a unui ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte, iar operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 95.000 de lei, cu posibilitatea achitării sumei reduse de 63.000 de lei în termenul prevăzut de lege.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.