Aflată în pregătiri, în vederea participării la Campionatul European, echipa națională de rugby juniori sub 19 ani a României susține, astăzi, de la ora 11, pe stadionul "Arcul de Triumf" din București, un meci-școală, în compania reprezentativei tricolore U21, aceasta din urmă aliniind doar jucătorii din București.
Selecționerii Mircea Muntean și Călin Fugigi au inclus, în lotul lărgit, 34 de rugbiști, 11 dintre aceștia fiind legitimați la cluburi din Constanța: Cristian Munteanu (linia a III-a), Ionuț Puișoru (mijlocaș la grămadă), Marian Pîrvu (centru), de la RCJ Farul, Cătălin Graur, Ionel Badiu (pilieri), Gabriel Bucevschi (mijlocaș la deschidere), Lazăr Filip (centru), Andrei Casmînin (aripă), de la CS Cleopatra, Florin Sasu (pilier), Valentin Mototolea (linia a III-a) și Adrian Apostol (aripă), de la LPS "Nicolae Rotaru" CSS.
Campionatele Europene de juniori U19 vor avea loc, în perioada 19-28 septembrie, în Polonia. România este repartizată în Grupa A, alături de Belgia, Georgia, Olanda, Rusia, Polonia, Spania și Portugalia.