13 jucători ai Academiei Hagi au fost convocați la Naționale

232
1
13 jucători ai Academiei Hagi au fost convocați la Naționale - fotbal1351963891-1362003478.jpg
Pe adresa Academiei de Fotbal "Gheorghe Hagi" au sosit 13 telegrame de convocare la loturile naționale. Cinci dintre acestea sunt pentru lotul național Under 16, jucătorii convocați fiind Arpad Tordai, Cristian Manea, Dragoș Nedelcu, Alexandru Stoica și Victor Rogoza. Aceștia vor fi prezenți la lotul pregătit de Adrian Bumbescu între 27 februarie - 7 martie 2013, scopul acțiunii fiind pregătirea în regim de cantonament și două teste, pe teren propriu, contra echipei similare a Franței (5 și 7 martie).

În perioada 3-6 martie, sunt convocați alți cinci jucători ai Academiei Hagi la lotul U17, pregătit de Nicolae Ungureanu: Răzvan Marin, Cătălin Toriște, Andrei Ludușan, George Tudoran și Cătălin Căbuz. Scopul acțiunii este meciul contra echipei similare a Bulgariei.

Alte trei convocări sunt pe numele lui Robert Hodorogea, Mihai Bălașa și Ionuț Vînă, care în perioada 19-24 martie vor trebui să fie prezenți, la Mogoșoaia, la lotul național U18, sub comanda selecționerului Ionel Augustin. România U18 va susține un meci test contra echipei U18 a Statelor Unite ale Americii.

Comentează știrea

ririr
28 februarie 2013
fotbal

Ne-am saturat de jucatorii lui Hagi .Nu ei sunt cei mai buni dar trebuie sa-si scoata banii investiti si toti cunoscutii il ajuta sa-si scoata banii investiti in detrimentul unor copii mult mai talentati de la alte cluburi . Cind va fi si in Romania ceva corect .Oare Cind?????

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7501 secunde