Românul Alex Găvan a ajuns pe Vârful Makalu din Himalaya

A cucerit "Marele Negru"

356
Alex Găvan, cel mai tânăr român care a urcat un vârf de peste 8.000 de metri, în 2006, a reușit să escaladeze, în premieră românească, Vârful Makalu, "Marele Negru", din Himalaya, cu o înălțime de 8.463 m, luna acesta, fără a folosi oxigen suplimentar sau șerpași.

Alpinistul și fotograful român Alex Găvan a reușit escalada muntelui Makalu
și cucerirea celui de-al cincilea vârf al lumii, pe 12 mai 2008, la ora 14 (ora Nepalului), după o ascensiune de zece ore făcută de la bivuacul de la altitudinea de 7.800 m.
Aflat la granița dintre Nepal și Tibet, Makalu este con-siderat unul dintre cei mai dificil de urcat munți. Expediția, inițiată pe 10 aprilie de Alex Găvan și Mihnea Rădulescu, aflat în premieră în Himalaya, a fost prima tentativă românească de a atinge vârful himalayan. Din cauza unor probleme legate de aclimatizare, Rădulescu a fost constrâns să abandoneze ascensiunea, la altitudinea de 6.800 m (Tabăra Doi).
Rămas singur pentru a stabili celelalte două tabere superioare, Găvan a efectuat o ascensiune rapidă de la altitudinea de 7.400 m cu un bivuac la 7.800m. Regiunea superioară a traseului urmează o față stâncoasă de munte, înclinată la 45 de grade, cu pasaje scurte la 70 de grade, cu escaladă mixtă de gheață / zăpadă înghețată / stâncă. Vârful este atât de îngust, încât Găvan a trebuit să se oprească la o jumătate de metru sub el, pentru a nu deranja și prăbuși sensibila formațiune de zăpadă de pe vârf.

Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine
Românul a atins vârful la exact 20 de zile după ce a ajuns în Tabăra de Bază, la 4.700 m, și la o oră după echi-pa din Kazakhstan, condusă de celebrul alpinist Denis Urubko.
Pentru această realizare, Alex Găvan a fost numit de Federația Română de Alpinism și Escaladă "Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine", alături de Horia Colibășanu (pentru prima ascensiune românească a vârfului Dhaulagiri).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2537 secunde