Steaua - HCM Constanța, în Liga Națională de handbal masculin

A fi sau a nu fi campioni

396
Soarta titlului de campioană națională la handbal masculin, ediția 2007 / 2008, se decide în acest final de săptămână, la margine de București, unde, față în față, se vor afla marile rivale Steaua și HCM Constanța.

Derby-ul etapei a 19-a a Ligii Naționale de handbal masculin se joacă duminică, 9 martie, în sala de la Chiajna. Aflată în fotoliul de lider, cu avans de patru puncte, Steaua primește replica HCM-ului, constănțenii fiind obligați să câștige pentru a se menține în cursa pentru titlu.
Meciul este unul special pentru antrenorul Vasile Stângă, cel care, în sezonul trecut, aducea cu Steaua Cupa Challenge în România. Sub comanda sa, HCM a obținut numai victorii, acesta fiind și obiectivul stabilit pentru duminică. În tabăra cealaltă, doi constănțeni, Marius Stavrositu și George Buricea, vor îmbrăca tricoul roș-albastru, însă, cel puțin la fel de periculoși, se anunță a fi Ionuț Georgescu, "tipul cu pirueta", 118 goluri în actuala stagiune, și Bozo Rudic (104), "vulpea" datorită căruia HCM a pierdut o finală de Cupă a României.
În echipa constănțeană, va reveni pivotul ceh Petr Hejtmanek, dar este posibil ca Bogdan Șoldănescu, accidentat în jocul cu HC Odorhei, să urmărească disputa din tribune. Foarte mult va conta prestația portarului Ionuț Stănescu, dar și evoluția extremei Laurențiu Toma, care, după ce a nimicit Uztelul, Timișoara, Dinamo și Odorheiul, a urcat pe locul trei în clasamentul marcatorilor din Liga Națională, cu 129 de reușite.
Partida va începe la ora 11 (înregistrarea va fi transmisă, de la ora 13, de Sport.ro) și va fi arbitrată de brigada vâlceană Pleșa / Pripas.
Celelalte meciuri ale etapei: Dinamo București - Pandurii Târgu Jiu, Romvag Caracal - CSM Oradea, Știința Bacău - HC Odorhei. În avans, s-au disputat întâlnirile Poli Timișoara - HC Minaur Baia Mare 30-25 și UCM Reșița - Uztel Ploiești 37-23.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9086 secunde