A murit fostul arbitru și observator Mircea Salomir

1767
Fostul arbitru FIFA Mircea Salomir a încetat din viață, marți seară târziu, spre miezul nopții, la aproape 65 de ani, după o îndelungată suferință.
Născut la data de 1 mai 1945, la Turda, Mircea Salomir a jucat fotbal la Cugir, Gloria Bistrița și Universitatea Cluj, abandonând activitatea competițională în anul 1977.
S-a dedicat apoi arbitrajului, promovând în lotul divizionar A în anul 1979, pentru ca, doi ani mai târziu, să dobândească ecusonul FIFA. În perioada august 1979 - decembrie 1993, a condus, printre altele, 221 de meciuri în Divizia A, situându-se din acest punct de vedere pe locul cinci în clasamentul românesc "all time". Timp de 12 ani, cât s-a aflat pe lista FIFA, a arbitrat peste 40 de jocuri internaționale.
După ce a încheiat activitatea de arbitru, a devenit observator de arbitraj, atât pe plan intern, cât și pe cel internațional, făcând parte și din Comisia Centrală a Arbitrilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1928 secunde