Academia Hagi și-a premiat cei mai valoroși tineri fotbaliști

809
Academia Hagi și-a premiat  cei mai valoroși tineri fotbaliști - academia-1544630784.jpg

Articole de la același autor

La hotelul "IAKI" din Mamaia, a avut loc serbarea de final de an a jucătorilor Academiei Hagi, la care au participat toți cei 220 de jucători ai centrului de copii și juniori ai clubului FC Viitorul.

Președintele Pavel Peniu și directorul tehnic Lucian Burchel au ținut scurte discursuri jucătorilor din Academie, care în anul 2018 au obținut rezultate remarcabile în întrecerile naționale: patru medalii de aur (U19, U17, U13, U12), o Supercupă (U19), o Cupă a României (U17) și două medalii de bronz (U15 și U10).

Absolut toți jucătorii Academiei constănțene, de la 6 la 18 ani, au primit cadouri înaintea intrării în vacanță, însă cei mai buni trei jucători ai anului 2018 la fiecare categorie de vârstă au fost recompensați suplimentar cu vouchere de 900 lei (locul 1), 600 lei (locul 2) și 450 lei (locul 3) la magazinul Nike, sponsorul tehnic al Academiei Hagi și al clubului FC Viitorul.

Premierea jucătorilor a fost efectuată de internaționalul Viitorului Tudor Băluță, jucător crescut în cadrul Academiei Hagi. De asemenea, au fost premiați și cei mai buni antrenori ai clubului în anul 2018.

Iată lista laureaților: categoria 2000 - 1. Cosmin Tucaliuc, 2. Marius Leca, 3. Alexandru Pop; categoria 2001 - 1. Alexandru Negrean, 2. Răzvan Matiș, 3. Darius Mureșan; categoria 2002 - 1. Louis Munteanu, 2. Constantin Grameni, 3. Darius Grosu; categoria 2003 - 1. Remus Mihai, 2. Ștefan Bodișteanu, 3. Gabriel Dănuleasa; categoria 2004 - 1. Rareș Burnete, 2. Eduard Radaslavescu, 3. Denis Curea; categoria 2005 - 1. Adrian Caragea, 2. Luca Banu, 3. Alin Ștefănescu; categoria 2006 - 1. Luca Băsceanu, 2. Enes Sali, 3. Mario Dudu; categoria 2007 - 1. Mario Roman, 2. Iustin Doicaru, 3. Andrei Maer; categoria 2008 - 1. David Pătru, 2. Andrei Lehăduș, 3. Darius Dragomir; categoria 2009 - 1. Alexandru Goncear, 2. Dimitrie Carabaș, 3. Alesio Pambuca; categoria 2010 - 1. Christian Curt, 2. Andrei Ciobotaru, 3. Tasis Piștalu; categoria 2011 - 1. Cristian Murguleț, 2. Ianis Mela, 3. Khemais Massousi; categoria 2012 - 1. Patrick Curumi, 2. Rareș Giurgiu, 3. John Paul Chadid.

La capitolul antrenori, au fost premiați Constantin Fălină (13-18 ani), Stelian Caluda (10-12 ani) și Cosmin Constantin (6-9 ani). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Decembrie 2018
Stire din Sport : FC Viitorul,  gata de "războiul" cu FCSB
Pagina a fost generata in 1.429 secunde