Președintele american Donald Trump a anunțat, vineri seară, în mai multe mesaje pe Twitter, că a avut o discuție telefonică "foarte productivă" cu președintele rus Vladimir Putin.
Trump a precizat că a discutat cu omo ...
În perioada 12-14 aprilie, la Iași, a avut loc finala Campionatului Național de Karate Tradițional pentru copii, ajuns la ediția a XXVlll-a, în concomitent cu Cupa Regelui, ediția a IV-a. În total, au fost prezenți peste ...
Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius" Constanța s-a clasat pe locul trei la Campionatul Universitar de Oină, disputat, zilele trecute, la Bacău. Competiția a fost organizată de către F ...
FC Viitorul U15 (jucători născuți după 1 ianuarie 2004) a câștigat Seria a 4-a a Ligii Elitelor U15 și va continua lupta pentru medaliile naționale. Cu nouă victorii și un egal (golaveraj 68-3), formația antrenată d ...
Federația Română de Triatlon a organizat, pentru al doilea an consecutiv, Campionatul Național de duatlon, la Cheile Grădiștei. A fost o zi friguroasă, dar cei prezenți au avut parte de un spectacol sporti ...
HC Dobrogea Sud joacă astăzi, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor din Constanța, împotriva CSM-ului București, în cea de-a doua etapă a play-off-ului Ligii Naționale, Grupa A, în ceea ce ar putea fi marele pas către pri ...
Echipa de rugby ACS Tomitanii Constanța a pierdut, pe teren propriu, confruntarea cu CSM București, scor 8-39 (5-15), într-o partidă din etapa a X-a a Superligii. Punctele constănțenilor au fost marcate de Damien Buffard ...
Jumătate din medaliile cucerite de România la Campionatul European de lupte, desfășurat săptămâna trecută, la București, au fost obținute grație școlii de lupte constănțene. Astfel, două din cele patru medalii au fost câ ...
O nouă evoluție de zile mari pentru noua stea a tenisului de masă românesc, Elena Zaharia. Sportiva în vârstă de 14 ani a cucerit trei medalii la Openul Franței destinat juniorilor, disputat, zilele trecute, la Metz. În ...
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța s-a impus, la Sala Sporturilor, în fața echipei HCF Piatra Neamț, scor 32-23 (20-9), într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a a Diviziei A, Seria A. În urma acestui succ ...
Derby-ul etapei a lll-a din play-off-ul Diviziei Naționale de Seniori la rugby s-a disputat pe stadionul "Flacăra", între CS Năvodari și Știința Petroșani. Meciul dintre primele două clasate a fost unul echilibrat. ...
Echipa feminină CS Phoenix-Știința Constanța a pierdut meciul trei disputat, la Sala Sporturilor, în compania Olimpiei CSU Brașov, scor 56-65 (28-38), din faza sferturilor de finală ale play-off-ului Ligii Naționale. Pen ...
Două zile pline de succes pentru jucătorii de la BC Athletic Constanța, în Arena de baschet de la București, gazda Cupei României la baschet 3x3. "Gladiatorii din Tomis" - Virgil Stănescu, Alin Andrieș, Adrian Trandafir ...
Seria partidelor dificile continuă și în acest week-end pentru echipa de rugby ACS Tomitanii Constanța. După cele două jocuri slabe realizate cu CSM Știința Baia Mare (5-49) și Steaua București (0-52), formația de p ...
Derby-ul etapei a lll-a din play-off-ul Diviziei Naționale de Seniori la rugby este programat sâmbătă, 13 aprilie, la ora 10, pe stadionul "Flacăra", între CS Năvodari și Știința Petroșani. Se întâlnesc primele ...
Luptătoarea constănțeană Andreea Beatrice Ana a câștigat medalia de bronz la categoria 55 de kilograme, prima a României la Campionatele Europene de seniori, ce se dispută, în aceste zile, în Sala Polivalentă din Bucureș ...
Acest week-end este unul fără meciuri în Liga Națională de handbal masculin, datorită partidelor din cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020, acolo unde cluburile din țară și-au trimis mândre jucătorii.&nb ...
Duminică, 14 aprilie, de la ora 14, la Sala Sporturilor din Constanța, echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanța va întâlni pe HCF Piatra Neamț, într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a a Diviziei A, Seria A.&nb ...
FC Viitorul întâlnește sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 21.30, pe stadionul "Central" din Ovidiu, pe CSU Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a V-a a play-off-ului Ligii l la fotbal. Duelul va fi transmis în direct ...
Echipa de fotbal SSC Farul Constanța (antrenor Petre Grigoraș) va juca sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 14, pe terenul celor de la CS Universitatea Cluj (antrenor Bogdan Lobonț), într-o partidă contând pentru etapa a XXX-a ...
Echipa feminină de baschet CS Phoenix-Știința Constanța va juca duminică, 14 aprilie, de la ora 18, la Sala Sporturilor, contra formației Olimpia CSU Brașov, în meciul trei din cadrul sferturilor de finală ale play-off-u ...
Echipa de rugby U16 a Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța va întâlni sâmbătă, 14 aprilie, de la ora 13, pe stadionul "Mihail Naca" din strada Primăverii, pe CSA Steaua București, în etapa a X-a a Campi ...
Niciun sportiv român nu a reușit să acceadă în finale după calificările masculine desfășurate, miercuri, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Szczecin (Polonia). Un singur gimnast a făcut toate apa ...
Echipa SSC Farul Constanța a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), partida cu ASU Poli Timișoara, disputată pe teren propriu, în etapa a XXIX-a a Ligii a ll-a la fotbal. Scorul a fost deschis de SSC Farul, prin Rom ...