Adrian Vlas, învins doar din penalty de Haladas

452
FC Farul a pierdut cu 0-1 ultimul meci amical al stagiului din Turcia, contra echipei de pe locul doi din divizia secundă maghiară, Haladas. Ion Marin a mers pe mâna unei echipe în care s-au regăsit fotbaliști utilizați mai puțin sau deloc în precedentele partide.


Maghiarii, al căror președinte este fostul star al Naționalei Ungariei, Ilyeș, acesta încheindu-și cariera acum doi ani la Haladas, le-au dat o replică puternică "rechinilor". Fariștii s-au văzut lipsiți de timpuriu și de vârful Gosic, care, până să iasă, ratase o mare ocazie (cap din 6 m, peste, la centrarea lui Voiculeț), astfel că au păcătuit, din nou, la finalizare, mingile ocolind poarta.
Au fost erori însă și în apărare, Haladas având destule situații periculoase, dar s-a lovit de un portar al Farului, Adrian Vlas, în mare formă. "Pantera", cel mai bun om al Constanței, a fost învins doar din penalty, în minutul 55, după un fault în careu al lui Gheară. În rest, a apărat excelent tot ce a fost pe poartă. În plus, a rezolvat, prin ieșiri în afara careului, ca un adevărat libero, mai multe raiduri periculoase ale ungurilor.
În prima repriză, cea mai mare ocazie a Farului a fost cea a lui Gosic. După pauză, Țarălungă (min. 33) a ratat deschiderea scorului, iar Gerlem (min. 80) și Voiculeț (min. 85) au fost la un pas de egalare.

FC Farul - Haladas 0-1
FC Farul (antrenor, Ion Marin): Vlas - Țarălungă, Gheară, Mala, L. Florea - Voiculeț, Ben Teekloh, L. Mihai II, Gaston - M. Nae, Gosic (min. 31, Gerlem)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6719 secunde