Al treilea podium consecutiv pentru fraţii Maior în Campionatul European de Raliuri

195
1 min citire
Al treilea podium consecutiv pentru fraţii Maior în Campionatul European de Raliuri - raliuri-1688895730.jpg
Fraţii Norbert Maior şi Francesca Maior au obţinut, sâmbătă, al treilea podium consecutiv la juniori în Campionatul European de Raliuri (FIA ERC), cu prilejul Raliului Scandinaviei, etapa a cincea a sezonului, iar acest rezultat i-a apropiat la numai 9 puncte de prima poziţie în clasamentul general.
Pe un Peugeot 208 Rally4, Norbert Maior a fost de şapte ori pe podium în cele 16 probe speciale, iar la final a fost al treilea, cu timpul de 1 h 40 min 44 sec 8/10, braşoveanul sosind la numai 18 secunde de locul 2 după cei peste 180 de kilometri parcurşi, potrivit unui comunicat.
Singurii care l-au depăşit în topul juniorilor pe Maior la finalul raliului au fost suedezii Isak Reiersen şi Patrik Hallberg, în timp ce liderul la zi al campionatului, norvegianul Ola Nore Jr, a fost doar al şaselea. Un alt rival al românului în lupta pentru titlu, suedezul Victor Hansen, cu care era la egalitate înaintea acestei etape, a fost doar al optulea.
Maior s-a clasat pe 19 în clasamentul general al Raliului Scandinaviei, la 11 min 08 sec 4/10 de învingători, Oliver Sollberg (Norvegia)/Elliott Edmondson (Marea Britanie), pe Volkswagen Polo GTI R5, înregistraţi în 1 h 29 min 36 sec 4/10.
Echipajul româno-austriac Bogdan Cuzma/Ilka Minor (Skoda Fabia RS) a încheiat pe locul 29, la 28 min 45 sec 2/10 de învingători.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0554 secunde