Amenințare totală! Simona Halep riscă să coboare de pe podiumul WTA

216
1 min citire
Amenințare totală! Simona Halep riscă să coboare de pe podiumul WTA - amenintare-1455556716.jpg
Simona Halep ocupă, săptămâna aceasta, locul 3 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat, ieri, publicității, pe primele două poziții aflându-se Serena Williams (SUA, nr. 1) și Angelique Kerber (Germania, nr. 2).
Constănțeanca va avea o săptămână foarte dificilă, deoarece la Dubai este obligată să își apere titlul cucerit anul trecut și cele 900 de puncte câștigate pentru a-și păstra poziția în ierarhia mondială.
Simona ar putea fi însă depășită în clasament de Agnieszka Radwanska, poloneza aflându-se la doar 335 puncte distanță și neavând de apărat la Dubai decât 105 puncte. Mai mult, iberica Garbine Muguruza, semifinalistă anul trecut, aspiră la rându-i la un loc pe podiumul mondial și ar putea chiar face pasul dacă Simona nu va avea un parcurs mai lung.
Chiar dacă nu a jucat în ultima vreme, Irina Begu a urcat un loc, fiind acum pe 33, Monica Niculescu staționează pe 37, Alexandra Dulgheru a coborât pe 56, iar Andreea Mitu s-a apropiat din nou de Top 100, fiind acum pe 102.
XXX
La dublu masculin, constănțeanul Horia Tecău a coborât două locuri și este acum pe 5, după ce nu a reușit să-și apere, împreună cu olandezul Jean-Julien Rojer, titlul câștigat, anul trecut, la Rotterdam.
Celălalt tenisman român prezent în topul ATP de dublu, Florin Mergea, se menține pe locul 12. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0358 secunde