Eliminat în calificările challenger-ului de la Zagreb

Andrei Pavel se gândește la Roland Garros

359
2 min citire
Tenismanul constănțean Andrei Pavel a ratat accesul pe tabloul principal al turneului challenger de Zagreb (Croația), competiție pe zgură, dotată cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari. Ajuns pe locul 1.125 ATP, "Cneazul" a fost nevoit să treacă prin sesiunea de calificări, iar în primul tur l-a bătut (6-3, 6-3) pe Tibor Simic, reprezentant al țării gazdă, aceasta fiind prima sa victorie într-un meci oficial după nu mai puțin de 18 luni!
Din păcate, Pavel nu a putut trece și de slovenul Luka Gregorc (nr. 209 mondial), în fața căruia a cedat în două seturi, scor 4-6, 3-6. Meciul a durat 64 de minute, timp în care căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României a reușit numai un break, pierzându-și de trei ori serviciul. El a obținut 45 de puncte, cu 17 mai puține decât adversarul său.
Andrei Pavel a participat la acest turneu pentru a avea meciuri în picioare înainte de Roland Garros, primul turneu de Grand Slam al anului, la care este acceptat direct pe tabloul principal, datorită clasamentului protejat.
***
În premieră, Victor Crivoi ocupă, săptămâna aceasta, locul 99 în clasamentul ATP, devenind astfel cel de-al doilea român din Top 100, după Victor Hănescu, numărul 33 mondial. În vârstă de 27 de ani, Crivoi l-a învins, recent, pe americanul James Blake, în primul tur al Mastersului de la Roma, aceasta fiind cea mai bună performanță din carieră.
În ierarhia de dublu, constănțeanul Horia Tecău apare la poziția a 70-a, cu 1.605 puncte câștigate în 34 de turnee, fiind, față de topul precedent, în ascensiune de o lungime.
***
Echipa României de Cupa Davis ocupă locul 19 în ierarhia competiției și nu va mai fi cap de serie la tragerea la sorți a meciului de baraj pentru menținerea în Grupa Mondială.
Capii de serie sunt Suedia (locul 7), Franța (locul 12), Serbia (locul 13), Elveția (locul 14), Austria (locul 15), Belgia (locul 16), India (locul 17) și Brazilia (locul 18). În cealaltă urnă, vor fi România (locul 19), Chile (locul 20), Olanda (locul 22), Uzbekistan (locul 23), Ecuador (locul 26), Africa de Sud (locul 27), Italia (locul 28) și Ucraina (locul 30).
Tragerea la sorți are loc astăzi, la ora 13.00, la Londra. Echipele au fost numite capi de serie după clasamentul publicat, ieri, de site-ul oficial al Cupei Davis.
Meciurile pentru menținerea în Grupa Mondială vor avea loc în perioada 18-20 septembrie. Cele opt echipe care vor câștiga barajul vor juca în 2010 în Cupa Davis, în timp ce învinsele vor juca în Grupa I din 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0317 secunde