Argentina solicită FIFA amânarea amicalului cu România

363
1 min citire
Argentina solicită FIFA amânarea amicalului cu România - messi-1311582616.jpg
Amicalul de lux cu Argentina, care însemna și inaugurarea noului Stadion Național, este în pericol să nu se mai dispute. Sud-americanii doresc amânarea lui și își motovează decizia prin refuzul cluburilor de a elibera vedetele și situația incertă a selecționerului, relatează Realitatea.net.
Inaugurarea National Arena e sabotată chiar de invitatul de lux al federației. Argentina nu doar că nu-i mai poate aduce pe Messi, Higuain, Aguero ori Tevez, și pe selecționerul Batista, însă amenință să nu mai vină la București pe 10 august! "Amicalul cu România e incert", a anunțat ieri La Nacion. Iar directorul tehnic Carlos Bilardo a confirmat: "Tratăm suspendarea partidei", potrivit gsp.ro.
Federația sud-americană intenționează să ceară amânarea jocului, motivând situația delicată a băncii tehnice și dificultățile în a convoca vedetele de la marile cluburi europene. Problema e că nu mai există dată disponibilă în calendarul FIFA pentru mutarea amicalului și, în plus, deja s-a încasat avansul. "Situația este incomodă pentru c-am semnat un contract acum zece luni", a recunoscut Guillermo Toffoni, agentul FIFA care se ocupă de partidele "naționalei" Argentinei.
Comitetul Executiv îl va demite la noapte pe Batista, poate chiar și pe Bilardo, iar "pumele" își caută selecționer. Favorit să preia postul e Alejandro Sabella, care și-a amînat plecarea la Al Jazira.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0346 secunde