Astăzi, se decide prima finalistă a Campionatului European de fotbal
Articole de la același autor
Parcursul la acest Euro al Țării Galilor, debutantă la un turneu final, a fost unul fantastic, cu victorii împotriva Slovaciei (2-1), Rusiei (3-0), Irlandei de Nord (1-0) și Belgiei (3-1). Trupa în care strălucește Gareth Bale a călcat greșit o singură dată, în înfrângerea (1-2) în fața Angliei, printr-un gol încasat în ultimul minut.
De cealaltă parte, paradoxal, lusitanii lui Cristiano Ronaldo nu au învins pe nimeni după expirarea celor 90 de minute, la acest turneu final înregistrând numai egaluri: 1-1 cu Islanda, 0-0 cu Austria, 3-3 cu Ungaria, 0-0 (1-0 în prelungiri) cu Croația și 1-1 (5-3 la penalty-uri) cu Polonia.
Cele două formații nu se vor putea baza pe toți jucătorii deplasați la acest turneu final. Cu siguranță, cea mai importantă absență este cea a galezului Aaron Ramsey. Jucătorul lui Arsenal Londra este suspendat pentru această partidă din cauza cumului de cartonașe galbene. În aceeași situație se află și colegul său, fundașul stânga al celor de la Tottenham, Ben Davies. În tabăra adversă, va lipsi închizătorul William Carvalho (Sporting Lisabona), suspendat.
Meciul va fi condus de o brigadă din Suedia, ce îl va avea la centru pe Jonas Eriksson, ajutat de Mathias Klasenius și Daniel Warnmark.