Tehnicianul constănțean a fost contactat din nou, joi seară. Cei care îl doresc antrenorul "marinarilor" spun că luni, 5 iulie, vor da răspunsul ferm dacă se va demara un proiect, cu Grig pe banca tehnică.
După ce, pe 25 iunie, antrenorul Petre Grigoraș avusese o întâlnire cu Giani Nedelcu, patronul Farului, în vederea unei eventuale reveniri pe banca "marinarilor", întâlnire rămasă fără niciun rezultat, joi seară, după șase zile, tehnicianul a fost con-tactat din nou, de data aceasta de reprezentanți ai administrației locale constănțene. Subiectul, același, preluarea echipei. Grigoraș agreează o revenire la Farul, dar spune că așteaptă o ofertă concretă, pe marginea căreia să se trateze.
"A fost simplă discuție, în care mi s-a transmis că sunt dorit antrenorul Farului, în noul proiect care s-ar demara. Însă aștept și o propunere concretă, pe care să o analizez și să pot lua o decizie. Chiar dacă iubesc Farul și toată lumea știe că am fost alături de echipă și la bine, și la greu, sunt antrenor profesionist și din această meserie îmi câștig existența. Nu pot face muncă patriotică, pentru că nu mai sunt la 20 de ani. Am, totuși, 215 meciuri în Liga 1 ca antrenor. Dacă va fi o propunere serioasă, voi alege, și cu sufletul, dar și din punct de vedere financiar, pentru că mai am și alte oferte. Prima a fost echipa din Bacău, cu care am și discutat, dar sunt solicitat și din altă parte", a declarat Petre Grigoraș, pentru "Cuget Liber". Tehnicianul era vineri în județul Bacău, unde își construiește o casă.
Cristinel Dragomir, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, a declarat că Grigoraș va primi un răspuns ferm luni, 5 iulie, când "expiră termenul pe care patronii Farului l-au primit pentru a scăpa de datoriile actuale, administrația locală implicându-se doar dacă se pornește de la zero, fără probleme financiare".
"Cu Farul vechi nu putem colabora"
Deși în rândul suporterilor domnește optimismul, pentru că, se susține, Farul ar fi bătut palma cu autoritățile locale, rămânând doar ca, luni, să se facă anunțul oficial, Dragomir a spus, vineri, că situația încă nu e rezolvată pe de-a-ntregul. Fanii vorbesc de un club pe acțiuni, cu largă participare.
"Noi suntem interesați să sprijinim clubul, dar FC Farul încă nu și-a rezolvat problema datoriilor, către terți, furnizori și jucători. Am discutat cu Giani Nedelcu și i-am spus că ne băgăm doar dacă aduc clubul la zero, pentru că nu avem atâția bani, încât să acoperim și datoriile. Am transmis clar aceasta acum două săptămâni, iar termenul expiră luni. Dacă, până luni, situația nu își găsește rezolvarea, va fi greu apoi să mai facem ceva, pentru că nu mai e timp să ne organizăm. Am înțeles că patronii actuali vor să facă o nouă societate, FC Farul 1920, situație în care discutăm. Cu Farul vechi însă, cu datorii, nu putem să colaborăm. În ultimul timp, am purtat mai multe discuții, și cu firme din Constanța care intenționează să se implice, pentru că noi venim mai mult ca un garant. În privința băncii tehnice, vrem să începem cu Grigoraș antrenor. Am vorbit cu el ieri (n.n. - joi), dar nu putem să-i dăm un răspuns ferm decât după ce vedem dacă se va porni la drum. Oricum, în situația în care se află clubul actualmente, bugetul va fi unul de menținere, pentru primul an, dar suma poate crește, în funcție de cât de multe societăți ar veni lângă echipă", a spus Dragomir, pentru "Cuget Liber".
Întâlnirea de duminică
Lucrurile s-ar putea lămuri definitiv duminică, 4 iulie, când, cu ocazia petrecerii de la un botez care se desfășoară la Constanța, reprezentanții autorităților locale ar avea ocazia să discute din nou cu patronii Farului, pe care i-au invitat la eveniment.
l l l
Dennis Șerban, managerul sportiv al Astrei, a declarat, pentru \"Cuget Liber\", că formația ploieșteană l-a achiziționat, vineri, și pe mijlocașul Florin Pătrașcu, plecat de la Farul liber de contract.