Internaționalul de tineret al "marinarilor" a bifat prima sa prezență în tricoul vicecampioanei României, într-un amical cu o echipă de ligă inferioară.
Plecat, de luni, la Poiana Brașov, în cantonament cu Unirea Urziceni, tânărul mijlocaș al Farului Cosmin Matei (18 ani) a fost folosit, miercuri seară, și într-un meci de verificare, primul al echipei ialomițene de la începerea pregătirii. Adversar i-a fost o echipă de Liga a IV-a din Prahova, Olimpia Brazi, de care Urziceniul a dispus cu 7-1. Matei a jucat după pauză.
"Meciul a fost unul mai mult de antrenament, o ședință de pregătire mai elaborată. Suntem în perioadă de acumulări, programul e unul preponderent fizic, astfel că tehnicienii noștri nu au urmărit la acest meci calitatea jocului. Matei e OK, se pregătește bine. E un jucător talentat, cu potențial, pe care l-am remarcat și îl monitorizăm de mult, încă de când a debutat la Farul în Liga 1. Își dorește mult să joace la noi, pentru a reveni în primul eșalon și a debuta în cupele europene. A rămas acum ca cele două cluburi să ajungă la un numitor comun, dar cred că nu vor fi probleme, iar transferul se va rezolva", a declarat, pentru "Cuget Liber", Narcis Răducan, directorul sportiv al Unirii Urziceni.
Cosmin Matei urmează să revină zilele acestea la Constanța, pentru examenul de Bacalaureat.
"Am jucat în partea secundă, fără a reuși să dau și gol. Mi-a fost ceva mai greu, pentru că jucătorii Unirii sunt înaintea mea cu pregătirea, dar m-am descurcat. Am înțeles că antrenorul Roni Levi e mulțumit de mine. Încă nu am discutat cu cineva din conducere despre situația contractuală. După ce va reveni în țară, managerul general Mihai Stoica va trata cu Farul transferul", a spus și Matei.
Jucătorul urmează să se întoarcă la Constanța zilele acestea, pentru examenul de bacalaureat de la începutul săptămânii viitoare.