În Campusul Universității Politehnica din București, a avut loc, zilele trecute, cea de-a șaptea ediție a Semimaratonului "Gerar", devenit un eveniment de tradiție printre alergătorii din România, ce are ca scop promovarea alergării în aer liber, dar și spiritul de echipă.
Peste 1.000 de sportivi au înfruntat temperaturile negative și s-au luat la întrecere în cele două probe antre-nante: cros ELTH (10,8 km) și semimaraton (21 km).
Atleții Daniel Antonaru, Vasile Apetroae și Nicoleta Ciortan, de la SanaSport Constanța, au reușit să câștige proba pe echipe mixte, după ce au terminat cele șase ture cu un timp foarte bun (1:29:58.7), la peste un minut avans față de ocupanta locului secund.
O evoluție foarte bună a avut și cea de-a doua echipă de la SanaSport, denumită "Ideal Pack", compusă din Gheorghe Romașcanu, Diana Vlad și Vasile Tilibașa, care a reușit să urce pe ultima treaptă a podiumului, în cadrul aceleiași probe.
Concurs excelent realizat și de atletul constănțean Paul Nuțu, care a izbutit să câștige Crosul ELTH (10,8 km), la categoria +35 ani (0:41:22) și s-a clasat pe locul 5 în clasamentul general.
Aproape de podium s-a aflat Euxin Team Constanța, formată în totalitate de sportivi de la Sana Sport - Ionuț Gherghe, Ionuț Nenovici și Paulian Prăjitură -, care s-a clasat pe locul 7 în proba masculină pe echipe, dintr-un total de 97 înscrise la start.
"Ora începerii crosului a fost una destul de târzie, iar temperaturile au fost destul de scăzute. Din fericire, nu a fost un impediment pentru sportivii SanaSport care s-au descurcat admirabil. Am reușit să urcăm pe podium și să ne intrăm în ritm înaintea Maratonului Nisipului, ajuns la ediția a V-a, ce va avea loc la sfârșitul lunii martie, la malul mării", a declarat Daniel Antonaru, președintele Asociației SanaSport.