Aur pentru CS Farul, la Campionatul Mondial de sambo de la Moscova

243
Aur pentru CS Farul, la Campionatul Mondial de sambo de la Moscova - aur-1477232675.jpg

Articole de la același autor

În perioada 21-24 octombrie, la Moscova, a avut loc o nouă etapă a Cupei Mondiale de sambo, seniori. Sportiva de la CS Farul Constanța Daniela Poroineanu (antrenor Viorel Gîscă) a reușit să cucerească medalia de aur la categoria 56 de kg, după ce a învins-o în finală, la puncte, pe bielorusa Ksenia Danilovici.

"A fost un turneu reușit pentru mine. Am trecut în semifinale de Mariana Alieva, din Rusia, cu 3-0. Chiar dacă a fost primul meci contra acestei sportive, împreună cu antrenorul meu, am reușit să punem la punct o strategie care să-mi aducă victoria. În ultimul act, am întâlnit-o pe Danilovici, o luptătoare pe care o mai văzusem în competiții, foarte puternică, însă am luptat inteligent și s-a terminat cu bine. Acum urmează recuperarea, ca de obicei două zile de saună, masaj, jacuzzi, plus antrenamente pentru descărcare, fiindcă în trei săptămâni avem o nouă etapă de Cupă Mondială, la Sofia (Bulgaria)", a declarat, pentru "Cuget Liber", Daniela Poroineanu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5068 secunde