Finanțatorul Săgeții Năvodari, Nicu Babu:

"Avem cel mai bun atac din Liga a II-a"

188
De la venirea sa în iarnă, la Săgeata Năvodari, principalul finanțator Nicu Babu a ajutat echipa să urce, din nou, pe loc promovabil. De asemenea, năvodărenii se pot lăuda cu faptul că, până în prezent, au înscris cele mai multe goluri - 32 - dintre echipele ambelor serii ale Ligii a II-a. 

"Avem cel mai bun atac din Liga a II-a și am primit doar două goluri în retur. Revenirea antrenorului Constantin Gache ne-a adus creșterea în joc pe care o așteptam. Rezultatele din retur, cu patru victorii, ne arată că am luat măsuri bune: 2-0 cu Dinamo II, 1-0 în deplasare cu CS Buftea, 4-1 cu Chindia și 2-1 la Slobozia, cu Unirea", a spus Nicu Babu. 

În etapa a XX-a, Săgeata va întâlni pe CF Brăila (locul 5 în Liga a II-a), duminică (ora 11.00), pe stadionul "Flacăra" din Năvodari, ocazie pe care ar putea să o fructifice pentru a urca pe prima poziție în clasament. 

"Este un adevărat derby pentru noi, pe care, dacă îl vom câștiga, ne înscriem clar în drumul pentru promovare. De altfel, dacă mă uit la ce lot avem, este clar că locul nostru este în Liga I", a mai spus Babu. 

Acțiune de popularizare în școli și licee

Pentru cei de la Săgeata, suporterii joacă un rol important în fiecare meci disputat pe teren propriu, astfel că, pentru a obține promovarea în Liga I și pentru a avea un public cât mai numeros la stadion, conducerea clubului va demara o acțiune de popularizare a echipei în școlile și liceele din Năvodari. 

"Publicul din Năvodari este iubitor de fotbal și când vede că avem rezultate, sunt convins că va fi alături de noi. Ca de obicei, la noi, intrarea va fi gratuită și fac un apel către toți cei care își doresc ca din vară să vadă aici meciuri de Liga I, să vină să ne susțină pentru că avem nevoie de cât mai mulți suporteri. Vom avea acțiuni în școlile și liceele din Năvodari, pentru a avea un public pe măsură la derby-ul de duminică", a precizat Nicu Babu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9189 secunde