Liga Națională la handbal masculin, etapa a 13-a

Bătălie după bătălie. HCM - Dinamo se joacă mâine, la Constanța

177
1
Bătălie după bătălie. HCM - Dinamo se joacă mâine, la Constanța - liganationalahcm-1417960994.jpg

Articole de la același autor

HCM Constanța va primi, mâine, vizita echipei Dinamo, într-o partidă restantă din etapa a 13-a a Ligii Naționale la handbal masculin. Meciul va avea loc la Sala Sporturilor, de la ora 17.45, și va fi transmis în direct pe Digi Sport.

De la această partidă, din lotul echipei constănțene vor lipsi căpitanul Laurențiu Toma și portarul Rudi Stănescu. Cei doi au primit cartonașe roșii și suspendare timp de două etape, în urma scandalului de la meciul cu Dunărea Călărași.

"Se cunoaște foarte bine rivalitatea dintre noi și dintre cei de la Dinamo. Sper ca și în meciul cu Dinamo să câștigăm", a declarat Marius Stavrositu.

Astăzi, de la ora 18.00, în direct la Digi Sport, se va juca partida Știința Bacău - CSM București, contând pentru aceeași etapă.

v v v

Vineri seară, pe pagina oficială de Facebook a echipei HCM, a fost postat un mesaj semnat de Laurențiu Toma, prin care acesta își cere scuze pentru jignirile aduse arbitrilor de la meciul cu Călărași. Mesajul este următorul: "Îmi pare rău, regret cele întâmplate și îmi cer scuze pentru cuvintele jignitoare din timpul meciului HCM Constanța - AHC Dunărea Călărași, adresate cuplului de arbitri Alexandru Blaș / Marius Gheorghișor. Acest lucru s-a datorat faptului că meciul a fost foarte tensionat și nu m-am putut controla pe finalul partidei". 

Comentează știrea

george
9 decembrie 2014
relatii

Doua etape suspendare?!? Si cica nu aveti "relatii" la FRH!!! Pentru ce au facut meritau minim 5 etape!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1009 secunde