Bellu și Bitang au redevenit antrenorii lotului feminin de gimnastică

92
Bellu și Bitang au redevenit antrenorii lotului feminin de gimnastică - bitang-1415023585.jpg

Articole recomandate

Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, luni, că tehnicienii Octavian Bellu și Mariana Bitang "și-au clarificat lucrurile pe care le aveau ei cu ei" și au redevenit antrenori ai lotului feminin.
Oficialul FRG a precizat că antrenorii nu au semnat alte contracte cu federația. "Ei sunt demult în poziția de antrenori ai lotului național. A fost doar o etapă scurtă în care dânșii și-au clarificat niște lucruri și sunt la lotul național de mult. După mondiale erau deja în treabă. Acum lucrează efectiv cu sportivele, potrivit Medifax.ro.
Am discutat cu dânșii, nu există contracte separate, sunt într-o colaborare, nu neapărat cu contractul pe masă. E o problemă foarte veche între noi, pentru că federația are resurse limitate. Dar asta nu e o chestiune care să-i împiedice să pregătească lotul național. Nu au avut alte doleanțe, oamenii și-au clarificat lucrurile pe care le aveau ei cu ei și sunt înapoi la treabă. Nu e niciun fel de problemă", a declarat Adrian Stoica.
Ministrul secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Carmen Tocală, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Octavian Bellu și Maiana Bitang nu au pierdut niciodată contactul cu lotul național, chiar dacă renunțaseră la antrenorat.
"Noi suntem în permanent contact cu dânșii, pentru că toată metodologia și coordonarea lotului a rămas în atenția lor. Dânșii s-au ocupat de pregătirea antrenorilor, chiar dacă dânșii nu au stat efectiv în sală să anteneze sportivele. Dar dânșii au coordonat lotul de gimnastică pe toată această perioadă. Au coordonat antrenorii și înainte de mondiale. Nu au pierdut contactul cu lotul pentru că sunt coordonatori lotului. Acum dânșii merg în sală la Izvorani", a declarat Carmen Tocală.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3683 secunde