Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.
Bernadette a cedat, la capătul unui meci extrem de disputat, în care a luptat exemplar, şi în care a revenit de la 0-3 la 3-3 la seturi, în faţa numărului 2 mondial, Manyu Wang (China).
Scorul final: 3-4 (6-11, 9-11, 5-11, 12-10, 11-7, 12-10, 4-11).
Bernadette Szocs, pregătită de antrenorul Ionuţ Seni, a fost singura sportivă din Europa prezentă în semifinale. Celelalte trei jucătoare sunt din China.