Bonus generos pentru tricolori dacă se califică la CM 2014

96
Bonus generos pentru tricolori dacă se califică la CM 2014 - romania-1380648777.jpg

Articole recomandate

Un jucător al echipei naționale de fotbal a României va câștiga 200.000 de euro pentru calificarea la CM 2014, președintele FRF, Mircea Sandu mărind suma totală de premiere pentru îndeplinirea acestui obiectiv de la 3 milioane de euro la 3,5-3,6 milioane, a anunțat, ieri, președintele LPF, Dumitru Dragomir. "La Comitetul Executiv de ieri (n.r. - luni), nu s-a modificat obiectivul naționalei. Dar Mircea Sandu a făcut un lucru foarte bun, a mărit premierea jucătorilor și staff-ului naționalei. În afară de cei 50 la sută din banii veniți de la FIFA pentru calificare, adică în jur de 3 milioane și ceva de euro, președintele le-a mai promis încă 500-600.000 de euro. La jucători și la tot staff-ul. Este bine 3,5 milioane pentru o calificare, nu este nici exagerat. Mircea Sandu a făcut un lucru deosebit, sprijină și financiar performanța", a declarat, Dragomir. Oficialul susține că jucătorii steliști nu vor refuza convocările la echipa națională, mai ales că în trei luni pot câștiga 200.000 de euro. "Să îți iei tu, ca jucător, 200.000 de euro pentru o calificare, este foarte bine. În trei luni să câștigi o astfel de sumă... păi o neglijezi numai dacă ești nebun, dacă ești bolnav mintal. Cum să nu iei banii ăștia? Jucătorii nu mai joacă numai de drag acum. Acum fotbalul e un chin. Ați văzut, bagă în tine de toate, îți schimbă sângele, schimbă oxigenul din sânge, schimbă de toate, sunt atâtea metode de chin pentru marea performanță", a explicat președintele LPF. Dragomir este convins că jucătorii olandezi vor fi profesioniști în partidele cu Turcia și Ungaria din Grupa D a preliminariilor CM 2014, dar îi este teamă ca jucătorii naționalei României să nu se înece ca țiganul la mal.

"Olandezii nu pierd nicăieri, dar stai să câștigăm noi și avem un golaveraj mai bun. Mie nu mi-e frică de olandezi că nu o să-și facă meseria, mie mi-e frică de noi, să nu ne înecăm ca țiganul la mal", a menționat Dragomir.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Septembrie 2013
Stire din Sport : Ciprian Marica a semnat cu o echipă din Spania
Pagina a fost generata in 0.5428 secunde