Juniorii Farului joacă, duminică, la Constanța, pentru titlul național

Bucurați-vă și în finală!

529
Meci de totul sau nimic, duminică, la Constanța, pe stadionul "Farul", între grupa de juniori a "rechinilor" pregătită de Gheorghe Butoiu, și Clubul Sportiv pentru Promovarea Fotbalului "Marius Lăcătuș", care se întâlnesc în finala Campionatului Național de juniori A.

Sezonul în curs a fost foarte bun pentru juniorii Farului, care au trecut cu patru echipe de faza locală a Campionatului Național. Grupa 1989 (antrenor, Gică Butoiu) a ajuns chiar în finală, seriile 1995 și 1993 (antrenori, Mihai Turcu, Ion Constantinescu și Dumitru Antonescu) s-au calificat la turneele semifinale, iar echipa 1991, pregătită de Ștefan Petcu, s-a oprit la zonă.
Grupa 1989 (formată însă numai din cinci fotbaliști născuți în acest an, restul de 12 fiind mai mici cu un an) se află așadar în fața unei mari performanțe, care i-ar încheia foarte frumos junioratul.
Duminică, de la ora 10, pe stadionul "Farul", constănțenii se confruntă pentru trofeu cu Clubul Sportiv pentru Promovarea Fotbalului "Marius Lăcătuș". Fariștii, la care joacă și fiul lui Petre Grigoraș (Alexandru), dar și băiatul antrenorului coordonator al lotului național de gimnastică, Nicolae Forminte (Dragoș), sunt extrem de motivați, cu atât mai mult cu cât au și avantajul terenului propriu.
Față de semifinala câștigată contra Rapidului (6-0), tot la Constanța, acum opt zile, Gică Butoiu nu îi va mai putea folosi pe atacanții Fatai și Alibec și nici pe mijlocașul coordonator Cosmin Matei, luați de Ion Marin în cantonamentul din Austria al echipei mari. Revine în schimb fundașul central Pascale, suspendat în semifinală din pricina unui cartonaș roșu primit la faza de zonă și care l-a ținut două etape pe bară.
Nevoit, în urma absențelor, să facă unele modificări în echipă, Butoiu ar putea începe în alcătuirea: Vl. Neagu - Țarălungă, Pascale, Lăzărescu, Dragomir - A. Grigoraș, I. Călin (cpt.), Calagi, Evdochin - Șt. Sandu, D. Forminte.
"Atmosfera la echipă e foarte bună. Sperăm să aducem titlul la Constanța. Nu îi cunoaștem foarte bine pe adversari, dar, din ce am auzit, au apărare bună și joacă la rezultat, neriscând foarte mult. Acționează îndeosebi pe contraatac", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gică Butoiu.
La meci vor fi prezenți mulți oficiali federali, printre care și antrenorul lotului național 1990, Adrian Văsâi, venit să-i urmărească și pe fariștii Ștefan Sandu (golgeterul campionatului) și Lăzărescu, despre care a primit referințe extrem de favorabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9155 secunde