Bute a râs de declarația lui Tyson

349
Bute a râs de declarația lui Tyson - bute-1335001930.jpg
Lucian Bute este optimist înainte confruntării cu Carl Froch. Ba mai mult, pugilistul român a râs când a auzit declarația lui Mike Tyson, conform căreia nu are nici o șansă în fața britanicului Froch.
Recent, Mike Tyson a declarat că nu românul este favorit în lupta de la Notthingham. "Îl admir pe Carl. Nu este el cel mai abil boxer, dar e nevoie de un pugilist foarte talentat ca să îl învingă. Îl va bate pe Bute", a spus Tyson.

Rudel Obreja a povestit, pentru evz.ro, care a fost reacția gălățeanului la auzul vorbelor lui "Iron Mike": "Eu i-am spus, el nu știa. În această perioadă, nu se mai uită la TV, nu mai citește ziare. E cu gândul numai la meci. A râs când a auzit ce a spus Tyson. Nu își face griji. Lucian știe că, dacă va lupta așa cum e capabil să o facă, își va păstra centura".

Lucian Bute îl va întâlni la Nottingham, pe 26 mai, pe britanicul Carl Froch, într-o partidă în care își va pune pentru a zecea oară în joc centura IBF. Românul a obținut la profesioniști 30 de victorii din tot atâtea meciuri (24 prin KO), în timp ce oponentul său, englezul Carl Froch, are 28 de victorii din 30 de meciuri (20 prin KO).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2958 secunde