Sâmbătă, la Constanța, FC Farul - Tricolorul Breaza 3-0

Butoiu a debutat cu dreptul

1220
Butoiu a debutat cu dreptul - 1416b9f88425502349362d5eada0ad2f.jpg
"Marinarii" au trecut lejer de echipa de pe locul 17 și, beneficiind și de jocul rezultatelor, s-au apropiat la un punct de poziția a doua, promovabilă.

La debutul ca principal al Farului, Gică Butoiu a ales să înceapă cu Soare titular, iar în atac a jucat cu perechea Rusmir - Chico, lăsându-l pe bancă pe Ene.
Trecuseră doar opt minute din meci, când Soare a centrat de pe dreapta, iar Chico a deschis scorul, cu o lovitură de cap. Golul nu le-a turnat plumb în ghete oaspeților, care, până la pauză, au avut două mari ocazii de a egala, Negotei (25), din apropiere, și Liuba (40), singur cu Sardescu, după cum și Câța (19) i-a dat emoții portarului Farului, din lovitură liberă. De cealaltă parte, "marinarii" au mai fost periculoși prin Chico (22) și Matei (45).
În partea secundă, Farul a mai punctat de două ori, iar jucătorii Tricolorului și-au continuat ratările uriașe, irosind trei situații, două la 0-2, și una (penalty) la 0-3.
După ce Papp s-a aflat la mică distanță de 2-0 (47), majorarea scorului (și dubla) a reușit-o Chico (53), căruia i-a pasat foarte bine în careu Matei. Apoi, în trei minute, oaspeții au ratat reducerea diferenței, după ce Sardescu a scos de sub bară șutul lui Vișan de la distanță (56), iar același Vișan (59) a tras pe lângă de aproape, singur! Între cele două situații s-a strecurat însă ocazia lui Matei (58). Butoiu a mai fost inspirat la o mutare, Fatai, care, cu capul, a făcut 3-0 în minutul 71 (la opt minute de la intrarea pe teren), fază la care au mai contribuit Andrade și Matei.
Tricolorul nu a reușit să dea gol nici măcar din penalty, Marinescu irosind, cu o scăriță pe lângă, golul de onoare, în minutul 89, după ce arbitrul acordase fault în careu la duelul dintre Papp și căpitanul oaspeților. 3-0 scor final așadar, iar Farul urcă o poziție (de pe șapte pe șase), la doar un punct de promovare.
Au jucat: FC Farul (antrenor, Gheorghe Butoiu): Sardescu - Mățel (cpt.), Barbu, Papp, Gaston - M. Soare (67 Andrade), B. Andone, B. Teekloh, C. Matei (83 L. Leu) - Rusmir (63 Fatai), Chico; Tricolorul (antrenor, Florin Stăncioiu): M. Anghelache - Nwabueze, Ghidia, R. Petcu, Olteanu - B. Marinescu (cpt.), Turiac (46 M. Vișan), A. Câța, Liuba (76 Ciocâlteu) - Negotei, Vasilescu (66 Ogodogbo); cartonașe galbene: C. Matei (36), Chico (75), Papp (89) / A. Câța (84); a arbitrat Eduard Constantinescu; asistenți, Daniel Mitruți, Adrian Popescu (toți, din Craiova).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 23 Noiembrie 2009
Stire din Sport : "Nu mă așteptam la acest scor"
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Dacă nici acum nu câștigați…
Pagina a fost generata in 1.4373 secunde