Antrenorul CVM Tomis, Stelio De Rocco:

"Calificarea în Final Four al Challenge Cup o dedicăm suporterilor"

487
Antrenorul principal al echipei de volei masculin CVM Tomis Constanța, Stelio De Rocco, a spus că dedică victoria cu Metallurg Jlobin și calificarea în Final Four al Challenge Cup tuturor suporterilor formației sale.
"Am obținut o mare performanță pentru suporteri, pentru sportul constănțean. Sunt mândru de jucătorii mei. Acum, gândul ne zboară spre meciul de campionat, cu CS Torpi Târgu Mureș (n.r. - programat sâmbătă, la Constanța, dar considerat în deplasare), și abia apoi la Final Four al Challenge Cup", a declarat tehnicianul canadian.
La rândul său, Laurențiu Lică, unul dintre jucătorii de bază din campania europeană, și-a exprimat bucuria pentru acest succes, grație cărui CVM Tomis și-a îndeplinit obiectivul - accesul în "careul de ași" al Challenge Cup: "Am ales să joc la Constanța și nu-mi pare rău. După câteva luni de muncă, mi s-a îndeplinit marea dorință. Scriem istorie pentru acest club și sperăm la mai mult în Final Four. Am avut emoții în meciul cu Metallurg, pentru că o calificare nu se obține ușor. Mulțumim suporterilor, care au fost alături de noi, încurajându-ne permanent".
CVM Tomis s-a calificat în Final Four al Challenge Cup, după ce a eliminat, în sferturi, pe Metallurg Jlobin, scor 3-1 în ambele manșe. În semifinale, campioana României va da piept cu Jastrzebski Wegiel (Polonia), pe 21 și 22 martie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1734 secunde