Camelia Potec: „Important este să fie măcar o medalie”
138
Articole de la același autor
Clubul Sportiv Ovidiu participă cu o echipă de copii la Campionatul Naţional de Mini Rugby
20 Iunie 2024
Luptătorii de la CSM Constanța au câștigat opt medalii la Naționalele de lupte pe plajă
19 Iunie 2024
Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat că obiectivul la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris este cucerirea unei medalii, perfect realizabil în contextul în care înotătorul David Popovici, dublu campion european, poate urca pe podium atât la 100 metri liber, cât şi la 200 m liber.
„Obiectivul este câştigarea unei medalii şi este realizabil. Noi întotdeauna am pus obiective care erau realizabile şi erau normale, să zic aşa. Eu cred că acum, bineînţeles, depinde şi de valoarea sportivilor, dar despre asta vorbim atunci când spunem de sport de performanţă, de progres. Am avut finală acum două ediţii de Jocuri Olimpice, am avut la ultima ediţie un loc patru şi trei finale. Este normal să ne dorim mai mult şi există şi potenţial în cazul lui David Popovici. Acum, bineînţeles, există potenţial la ambele probe, dar ştim cu toţii că Jocurile Olimpice sunt diferite faţă de alte competiţii şi acum nu ştim nici ceilalţi sportivi la ce nivel se află. Important este să fie măcar o medalie. David o să înceapă cu proba de 200 m liber. Este prima probă la care el participă şi eu cred că în ambele probe are şanse. Acum depinde foarte mult şi de adversari şi de forma lor”, a spus Camelia Potec.
Calificarea olimpică la înot s-a făcut pe baza baremurilor, foarte ridicate, şi doar David Popovici (100 şi 200 m liber) şi Vlad Stancu (800 şi 1500 m liber) le-au realizat, în timp ce Rebecca Aimee Diaconescu (200 m liber), vicecampioană europeană de juniori, a primit un loc cotă de universalitate din partea Federaţiei Internaţionale de Nataţie (World Aquatics).

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 21 Iulie 2024
Joi, 18 Iulie 2024
Miercuri, 17 Iulie 2024
Miercuri, 17 Iulie 2024
Miercuri, 17 Iulie 2024
Marţi, 16 Iulie 2024