Campanie de donare de sânge organizată de CS Năvodari

356
Campanie de donare de sânge organizată de CS Năvodari - campanie-1625172192.jpg

Articole de la același autor

Clubul Sportiv Năvodari și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța au organizat, miercuri, o campanie de donare de sânge intitulată „Și tu poți fi erou, donează sânge!”. Aceasta s-a desfășurat în Sala Sporturilor din Năvodari, între orele 14.00 și 18.00. Au fost înregistrați 54 de potențiali donatori, dintre care au fost acceptați 45 pentru a dona.

Inițiatorul proiectului a fost șeful serviciului sportiv administrativ de la CS Năvodari, Cristian Husea, cu sprijinul directorului clubului, Constantin Dinicu. Au donat sânge antrenori, sportivi și oficiali de la CS Năvodari, printre care s-au aflat Cornel Suciu, Robert Pererva, Adrian Manea, Dorin Coman, Ciprian Cazan, dar și echipa de rugby, vicecampioană a DNS și cea de fotbal, câștigătoare a fazei județene în Cupa României.

La această acțiune au participat vice-campioana mondială de handbal, Elena Frîncu, și câțiva dintre sportivii lotului național de tineret din cadrul Federației Române de Canotaj, aflat în pregătire la Centrul Olimpic Năvodari (Laura Pal, Gabriela Paraschiv, Georgiana Morosanu, Florentina Buburuzan, Cosmin Carpea, Gabriel Ceistof).

Iată ce ne-a declarat directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, Alina Dobrotă: „Suntem extrem de mulțumiți de această acțiune, pe care am realizat-o alături de CS Năvodari. Mai ales că este prima acțiune de colectă mobilă organizată după un an și trei luni de pauză din cauza pandemiei de coronavirus. CS Năvodari reprezintă un grup de oameni care susțin un mod de viață sănătos, sportiv și ne dorim ca această colaborare să continue în beneficiul oamenilor ale căror vieți pot fi salvate cu ajutorul sângelui donat”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.317 secunde