După disputarea primelor șase runde din turneul final al Campionatului Național de șah Superligă 2009, competiție pe echipe, care se dispută, în această perioadă, la Eforie Nord, ambele formații dobrogene - CS Victoria Techirghiol și Callatis Mangalia - au ieșit din lupta pentru medalii.
În întrecerea masculină, cu două zile înainte de final, Victoria se afla pe poziția a șaptea, cu doar cinci puncte la activ. În componența Vasil Spasov, Georgy Timoshenko, George-Gabriel Grigore, Valentin Răceanu, Francisc Nemeth, Eduard-Andrei Văleanu, Daniel Mol-dovan, Mircea Pavlov, Boris Itkis, Octavian-Mihai Cartaș, Costin-George Mălureanu și Daniel Enache, team-ul din Techirghiol a obținut o victorie (6-0 cu Diana Galați), trei remize (3-3 cu Dinamo București, 3-3 cu ACS Șah Apa Nova București, 3-3 cu Politehnica-Cotnari Iași), dar și două înfrângeri (1 ½ - 4 ½ cu CS AEM Luxten Timișoara și 1-5 cu CS Studențesc Medicina Timișoara).
Favorite la podium erau Luxten (12 p), Apa Nova și Medicina (ambele cu 9 p).
În concursul feminin, Callatis nu s-a descurcat prea bine, ocupând, după șase runde, locul nouă, penultimul, cu o "zestre" săracă - două puncte. Pentru tânăra echipă din Mangalia, au evoluat Ioana Olărașu și surorile Ivona-Emma și Ana-Denisse Sevastian, rezultatele acestora fiind următoarele: 1-2 cu CS AEM Luxten Timișoara, ½ - 2 ½ cu ACȘ Șah Apa Nova București, 0-3 cu CSM București, 0-3 cu CSU Brașov, 1-2 cu CS Studențesc Medicina Timișoara și 2-1 cu Clubul Central de Șah București.
În partea superioară a ierarhiei, apar Luxten (12 p), Poli Iași (10 p) și Apa Nova (9 p).
Naționalele de șah de la Eforie se încheie duminică, 27 septembrie.