Victor Hănescu, foarte aproape de reîntâlnirea cu Roger Federer

Ce ghinion ai, "Uriașule"…

1789
Tenismanul român Victor Hănescu are un culoar dificil în turneul de la Indian Wells (SUA), cea mai importantă competiție a primăverii, în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 3,645 milioane de dolari.
În runda inaugurală, "Uriașul" îl înfruntă pe argentinianul Juan Ignatio Chela, iar dacă va reuși să acceadă în turul secund, adversar îi va fi un elvețian Roger Federer foarte odihnit, liderul clasamentului mondial și marele favorit la trofeu având liber în deschidere.
Hănescu și Chela s-au întâlnit de trei ori de-a lungul timpului, câștigător fiind, de fiecare dată, românul, la Wimbledon 2003, Roland Garros 2005 și Australian Open 2010. În schimb, în duelurile directe cu Federer, "Hăne" este condus cu 0-4 și, mai mult, nu i-a luat niciun set elvețianului.
Pentru prezența pe tabloul principal, Hănescu are asigurați 7.050 de dolari și 10 puncte ATP, o victorie în fața lui Chela urmând a-i crește recompensa la 11.500 de dolari și 25 p ATP. Finala se va desfășura în data de 21 martie, pe suprafață rapidă.
În întrecerea feminină a Indian Wells-ului, România va avea patru reprezentante în proba individuală: Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru, Raluca Olaru, toate acceptate direct pe tabloul principal, plus Edina Gallovits, care a trecut cu bine de sesiunea de calificări.
v v v
În turneul challenger de la Rabat (Maroc; zgură; premii totale de 42.500 de euro), românul Victor Crivoi (cap de serie nr.6) s-a calificat în optimi, după ce l-a învins, în turul întâi, scor 4-6, 6-2, 6-4, pe Reda El Amrani, reprezentant al țării gazdă, beneficiar de wild-card. Următorul adversar al lui Victor este spaniolul Ruben Ramirez Hidalgo.
Celalalt român prezent la Rabat, Adrian Ungur, a fost eliminat prematur, scor 3-6, 1-6, de slovenul Blaz Kavcic, favoritul nr. 5.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7634 secunde