Ce speranțe are schiul românesc la JO de la Soci

112
Ce speranțe are schiul românesc la JO de la Soci - cesperante-1391107142.jpg

Articole de la același autor

Eva Tofalvi, la biatlon, și Paul Dumitru Pepene, la schi fond, re-prezintă speranțele schiului românesc la cea de-a XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, găzduită de Soci, în perioada 7-23 februarie. 
În ciuda condițiilor precare, dar și în lipsa zăpezii care a afectat serios pregătirea, Federația Română de Schi și Biatlon a reușit să califice la Soci nouă sportivi la patru discipline, informează Mediafax. Obiectivele federației sunt însă legate de numele a doar doi participanți. "Eva Tofalvi și Paul Pepene sunt sportivii noștri de la care așteptăm rezultatele cele mai bune. Obiectivele noastre sunt o clasare în primele zece locuri la biatlon, prin Eva, și o clasare în primele 15 poziții la schi fond, prin Paul Pepene. Eu consider că aceste rezultate sunt realizabile, mai ales că cei doi nu se află la prima participare la Jocurile Olimpice. Ne bazăm pe experiența și ambiția lor de a se clasa cât mai sus în ierarhiile finale", a declarat secretarul general al Federației Române de Schi și Biatlon, Puiu Gaspar. Cea mai mare surpriză a schiului românesc din ultimii ani o reprezintă însă calificarea lui Sorin Iulian Pîtea, la doar 16 ani, în concursul de sărituri cu schiurile de la JO de la Soci. Obiectivul acestuia în acest an era calificarea la Campionatul Mondial de juniori, dar rezultatele de la etapele de Cupă Mondială l-au propulsat direct la JO. "Ce a reușit el este o mare, mare performanță. E prima participare a României la sărituri cu schiurile de la Albertville 1992 încoace. De atunci, România nu a mai reușit o participare până a apărut acest copil de 16 ani. Este una dintre cele mai mari surprize pe care le-am trăit", a menționat secretarul ge-neral al federației. Marele regret al federației rămâne ratarea calificării celor două echipe ale României de ștafetă la biatlon. "Aveam așteptări pentru un lot mai numeros la Jocurile Olimpice, însă am pierdut calificarea la ștafetă fete la biatlon. La fel și la ștafetă băieți, unde, deși ei s-au calificat, cota de țară nu ne permite să participăm. Este frustrant pentru că am fi avut șase sportivi în plus la Soci", a adăugat Puiu Gaspar.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2127 secunde