Ce spune ministrul Gabriela Szabo despre schimbările legislației sportive

272

Articole de la același autor

Week-end-ul trecut, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, a fost prezentă la Constanța într-o vizită de lucru, prilej de a discuta cu reprezentanții CS Farul aspecte legate de activitatea sportivă, de managementul clubului și de a vizita bazele sportive. Sâmbătă, Szabo a luat parte la spectacolul oferit de secția de gimnastică aerobică a CS Farul și Win Gym, cu ocazia Zilei Copilului. 


"De fiecare dată vin cu mare drag la Constanța. Sunt într-un turneu de două săptămâni, național și internațional, pentru că trebuie să fiu în mijlocul oamenilor care muncesc pentru acest domeniu numit sport. Din această perspec-tivă sunt la Constanța, unde am venit să susțin activitățile sportive ale clubului Farul și nu numai, și să le spun oamenilor că îmi pasă de efortul lor și de tot ce fac ei pentru sportul românesc", a declarat Gabriela Szabo. 


Despre vizita ministrului MTS la Constanța, Ilie Floroiu, directorul executiv al CS Farul, spune că a fost o reală surpriză pentru toți cei care au luat parte la spectacolul de la Casa de Cultură să o vadă pe fosta sportivă. "Am făcut o vizionare a bazei materiale pe care o are în administrare clubul Farul. Eu zic că a fost foarte mulțumită. Am discutat probleme curente ale clubului Farul și, evident, de perspectivă", a afir-mat Floroiu. 


Legea sportului, în dezbatere publică 
În contextul în care, din cauza legislației sportive, multe echipe au întâmpinat probleme în accesarea fi-nanțărilor de la structurile locale, iar mai mulți politicieni sunt anchetați pentru că au acordat bugete cluburilor sportive, ministrul Tineretului și Sportului a precizat: "Este o problemă națională pe care încercăm să o rezolvăm pe cât posibil. Împreună cu colegii mei din minister și din alte federații de sporturi de echipă, am încercat să reglementăm și să aducem câteva corecturi într-un articol din legea spor-tului și să sperăm că va fi bine în viitor. Nu îmi place situația. Oamenii care au investit în sportul românesc și mai ales pe plan local să aibă, astăzi, probleme foarte serioase. Din această perspectivă, poate în zilele următoare o să scoa-tem în dezbatere publică legea sportului și cât mai repede să fie aprobată în Parlament, tocmai pentru a reglementa această situație care există astăzi la nivel național. Susțin descentralizarea sportului, pentru că ar fi primul pas de reformă reală în sportul românesc. Mi se pare normal ca tot sportul și tot ce înseamnă bazele sportive să aparțină comunității". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4561 secunde