Antrenorul Săgeții Năvodari, Tibor Selymes, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că pe echipa sa o așteaptă un meci foarte greu, cu vicecampioana Pandurii Târgu Jiu, duel care trebuie tratat cu toată seriozitatea, pentru a evita înfrângerea.
"E o partidă grea, cu o echipă care reprezintă România în Europa League. Au un lot numeros și valoros și au de unde să aleagă jucători. Noi ne-am descurcat destul de bine cu echipele mici, iar acum urmează două meciuri grele și trebuie să vedem cam la ce nivel suntem", a declarat Selymes.
La rândul său, Ioan Mera, unul dintre cei mai experimentați fotbaliști ai Săgeții, spune că formația din Năvodari nu trebuie să mai piardă puncte pe teren propriu: "Întâlnim o echipă bună, care se bate la titlu. Noi trebuie să jucăm bine, organizat și să nu mai pierdem puncte acasă. Mergem la victorie!".
Meciul Săgeata Năvodari - Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a X-a a Ligii I la fotbal, este programat duminică, 6 octombrie, de la ora 17.00, pe stadionul "Farul" din Constanța. Accesul suporterilor este liber.