CFR Cluj întâlnește, azi, Manchester United, în Liga Campionilor

591
6
CFR Cluj întâlnește, azi, Manchester United, în Liga Campionilor - cfrmanchester2octbis64039399400-1349121382.jpg
Astăzi, de la ora 21.45, campioana României la fotbal, CFR Cluj dispută al doilea meci din cadrul grupelor Ligii Campionilor, contra formației din Premier League, Manchester United, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca. Partida va fi difuzată în direct de postul Dolce Sport.


Căpitanul echipei ardelene, Ricardo Manuel Ferreira Sousa este sceptic în ceea ce privesc șansele echipei sale de victorie.
"Avem șanse puține, știm asta, dar așa puține cum le avem, o să intrăm în teren 100% ca să câștigăm meciul sau măcar să facem un rezultat pozitiv pentru noi. Și pentru ei e un meci foarte important, pentru că o să le fie mai ușor dacă bat aici. Oricum, va fi foarte frumos, pentru că până acum i-am văzut doar la televizor pe jucătorii lui United. Chiar mă bucur că pot juca împotriva unor jucători ca Nani și van Persie. La final vreau să fac schimb de tricouri cu Nani, deoarece el este din Portugalia", a declarat "Cadu".
Clujenii care nu au reușit să își cumpere un bilet la meciul de Champions League dintre CFR Cluj și Manchester United au ocazia să vadă partida pe un ecran gigant care va fi amplasat în Piața Unirii.


Comentează știrea

cxebRUFUQilPPGQIT
11 august 2014
cAFiEJRjLkfp

edEsHQ wwxfdnilwufb, [url=http://npkylqlqxrsz.com/]npkylqlqxrsz[/url], [link=http://hxexzctuklgc.com/]hxexzctuklgc[/link], http://ksnizyzpajfh.com/

qxbENvUDYwcmII
29 august 2014
BonStiqud

HIVTnV kjjbqudihuud, [url=http://swxvhkdzfafg.com/]swxvhkdzfafg[/url], [link=http://xyrlqqtknayd.com/]xyrlqqtknayd[/link], http://uvglsisalsfe.com/

rNHzYSppYdu
19 septembrie 2014
ebvVjAoL

N9lTB1 fyleltwrijhe, [url=http://vjapytzssvao.com/]vjapytzssvao[/url], [link=http://qenukmfjhqao.com/]qenukmfjhqao[/link], http://uxhoiymabbcq.com/

myTehUallChwQFvAMV
29 septembrie 2014
wephRzbSFXqIN

FQ3Q9l awdqupbndzpa, [url=http://bctovuyxpzsp.com/]bctovuyxpzsp[/url], [link=http://xeqkhmitqqtr.com/]xeqkhmitqqtr[/link], http://vxfryoavvmrv.com/

IubrktUUlblvgLsr
19 ianuarie 2017
BxDpWkdvnj

MT7yCM celsagldedcf, [url=http://ndhjipnyeyzb.com/]ndhjipnyeyzb[/url], [link=http://yundpgmlnkzn.com/]yundpgmlnkzn[/link], http://avrzpiiycxdf.com/

FyheykttCHr
20 ianuarie 2017
VkFASpxSubutpFm

69e0dR zrkkuiquwxsx, [url=http://vuuwczjoaded.com/]vuuwczjoaded[/url], [link=http://dwhgtaxoysay.com/]dwhgtaxoysay[/link], http://jpueepmflkxl.com/

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9001 secunde