Liga Campionilor la handbal masculin revine la malul mării doar pentru un an

Cine e responsabil de lipsa unei Săli Polivalente la Constanța?

1597
Cine e responsabil de lipsa unei Săli Polivalente la Constanța? - 2e400a73fc6ec8cf7ac47e37888f8feb.jpg
Bucurie de scurtă durată pentru iubitorii sportului constănțean.
HCM Constanța a primit acordul de a juca meciurile pe teren propriu, din Liga Campionilor, la Sala Sporturilor, dar decizia federației europene este valabilă numai pentru sezonul 2010 / 2011. De la anul, dacă obține calificarea, campioana României la handbal masculin va pleca din nou în "exil".

Federația Europeană de Handbal (EHF) a confirmat Sala Sporturilor din Constanța drept arena oficială în care se vor desfășura partidele de pe teren propriu ale echipei HCM Constanța, din cadrul Ligii Campionilor la handbal masculin.
Chiar dacă reconstrucția sălii privește numai anumite părți ale acesteia, EHF a luat în considerare eforturile făcute de clubul HCM Constanța în sezonul trecut, când a evoluat la Buzău, și, de asemenea, eforturile făcute vara aceasta, când s-au cheltuit miliarde pentru lucrările de modernizare.
Însă, forul continental nu și-a as-cuns dezamăgirea privind con-strucția unei noi săli de sport, care a fost anunțată, cu surle și trâmbițe, de către conducătorii clubului HCM Constanța, cu doi ani în urmă.
"Conform informațiilor primite de la domnul Tuik (n.r. - olandezul Jan Tuik, președintele Comisiei de competiții a EHF), nu este vorba de nicio construcție, iar terminarea unei noi săli este departe de a se realiza", se arată într-un document oficial semnat de Markus Glaser, reprezentant al federației europene.

Federația europeană
a făcut ultima concesie
În consecință, EHF îi avertizează pe conducătorii HCM-ului că omologarea Sălii Sporturilor din Constanța pentru sezonul de Liga Campionilor 2010 / 2011 este o excepție și este valabilă doar pentru actuala stagiune.
"Sub nicio formă, Sala Sporturilor nu va fi acceptată pentru Liga Campionilor în sezonul 2011 / 2012 sau pentru cele ce urmează. Federația Europeană de Handbal nu va mai accepta niciun recurs cu privire la Sala Sporturilor, indiferent de eforturile care vor fi făcute cu privire la reconstrucția acesteia. Având în vedere faptul că nu se construiește o sală nouă la Constanța, ca urmare, niciun meci de Liga Campionilor nu se va mai desfășura la Constanța după terminarea sezonului 2010 / 2011. În cazul în care HCM Constanța se va califica în sezonul 2011 / 2012 al acestei competiții, înscrierea va include o sală de sport din afara orașului Constanța. Cerințele și îndrumările pentru Liga Cam-pionilor 2010 / 2011 trebuie îndeplinite și executate în Sala Sporturilor începând cu primul meci, împotriva celor de la HC Croația Zagreb, programat în data de 23 septembrie", precizează oficialul EHF.

O promisiune neonorată
Îmi aduc aminte că, în urmă cu doi ani, în plină campanie electorală, "ploua" cu promisiuni în ceea ce privește construcția unei Săli Polivalente la Constanța. Prin unele ziare apăreau chiar machete cu respectiva locație, declarații peste declarații, care mai de care mai sforăitoare. Campania a trecut, dar pentru ridicarea noii săli nu s-a săpat nici măcar o jumătate de metru.
Ceva pași s-au făcut, s-a ales terenul, în Complexul Sportiv "Badea Cârțan", în locul maidanului pe care joacă echipa de rugby a LPS-ului. S-a mai rezolvat câte ceva din documentație, dar construcția propriu-zisă a sălii nu a început și îmi este greu să cred că va demara prea curând.
Situația este inadmisibilă: un oraș de anvergura Constanței, care are patru echipe calificate în cupele europene, dintre care una în Liga Campionilor, să nu aibă o sală pe măsură. Administrația locală a cheltuit bani cu duiumul pe curse de bărcuțe, show-uri aero sau dansatoare din buric din Brazilia, fondurile guvernamentale n-au ajuns la Constanța, iar de bani privați, ce să mai vorbim. De investițiile cu adevărat importante, în infrastructură, fug toți, ca dracul de tămâie!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3172 secunde