Cine este adversara Simonei Halep din primul tur la Wimbledon

219
Cine este adversara Simonei Halep din primul tur la Wimbledon - cineeste-1403280336.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie nr. 3, o va întâlni pe Teliana Pereira (Brazilia), locul 91 WTA, în primul tur al Wimbledon-ului, al treilea turneu de Grand Slam al anului, s-a decis, vineri, la tragerea la sorți.

Sorana Cîrstea, locul 29 WTA și cap de serie nr. 29, o va înfrunta pe americanca Victoria Duval, locul 115 WTA, Monica Niculescu, locul 65 WTA, o va avea ca adversară pe bel-gianca Alison van Uytvanck, locul 93 WTA, în timp ce Irina-Camelia Begu, locul 80 WTA, va juca împotriva franțuzoaicei Virginie Razzano, locul 99 WTA.

Adversare dificile vor avea Alexandra Cadanțu, locul 84 WTA, care va da piept cu o reprezentantă a Italiei, Camila Giorgi, locul 42 WTA, și debutanta Andreea Mitu, locul 214 WTA, jucătoare venită din calificări, care are șanse pur teoretice în fața Agnieszkăi Radwanska, locul 4 WTA și cap de serie nr. 4.

Simona Halep și Sorana Cîrstea se pot întâlni pentru a patra oară în cariera lor, în turul al treilea, dacă vor ajunge în această fază a competiției de la All England Club.

v v v

Pe tabloul masculin de simplu al Wimbledonului, Victor Hănescu, locul 103 ATP, are la rându-i o misiune dificilă în fața cehului Tomas Berdych, locul 6 ATP și cap de serie nr. 6. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7595 secunde