Fotbal Old Boys, la Medgidia

Cine sunt premianții Cupei de iarnă la fotbal de sală

239
La Sala Sporturilor "Eftimie Ilisei" din Medgidia s-a desfășurat turneul de Old Boys la fotbal de sală a municipiului Medgidia, ajuns la ediția a XXVII-a. În cadrul evenimentului, au avut loc și competițiile de fotbal de sală pentru gimnaziu și liceu. 

În urma partidelor desfășurate, din cele 19 echipe participante la concursul Old Boys, podiumul a fost ocupat, în ordine, de Municipal Constanța, Spada Medgidia, Bialex Valea Dacilor și Club 29 Constanța. 

Au fost oferite diplome, trofee și premii constând în bani la toate categoriile: pentru cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător, cel mai vârstnic jucător, cât și cel mai bun junior. 

La categoria cadeți, echipa Marigen Medgidia a ieșit pe primul loc, pe cel secund clasându-se Inter Poarta Albă, urmată de AS Valea Dacilor și CSS Medgidia. 

Competiția pe licee a fost câștigată de echipa Liceului "Dragomir Hurmuzescu", urmată de Colegiul "Nicolae Bălcescu", Colegiul Național "Kemal Ataturk" și Liceul "Nicolae Titulescu". 

La gimnaziu, locul I a fost obținut de echipa Țcolii "Constantin Brâncuși", locul II, de Școala "Lucian Grigorescu", locul III, de Școala "Spiru Haret", iar locul IV, de Școala "I.L. Caragiale". 

"A devenit o tradiție ca municipalitatea să organizeze astfel de competiții, încurajând tinerii la început de carieră sportivă să își îndrepte atenția asupra sportului de performanță", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei municipiului Medgidia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2072 secunde