Cine va fi noul selecționer al naționalei de handbal masculin

451
Cine va fi noul selecționer al naționalei de handbal masculin - cinevafi-1399487995.jpg

Articole de la același autor

Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că viitorul selecționer al naționalei masculine a României va fi ales din cinci propuneri. 


"Viitorul antrenor al echipei naționale masculine se va alege din cinci propuneri, în cursul acestei săptămâni. Ne gândim inclusiv la un tehnician adus de peste hotare", a spus Dedu, citat de Agerpres. 


Antrenorul Eliodor Voica a renunțat la conducerea naționalei în urma eșecului cu Finlanda, din preliminariile EURO 2016. 
În ceea ce privește situația naționalei feminine, Dedu a precizat că aceasta "are un antrenor, el este și va fi Gheorghe Tadici". 
În legătură cu viitorul sistem competițional, la masculin și feminin, președintele FRH a anunțat că, începând din sezonul următor, se va juca cu un sistem de 14 echipe. 


Întrebat când o să poată găzdui România o competiție importantă internațională de seniori, Dedu a menționat: "Am promisiuni că, în primăvara anului 2016, o să avem și noi o sală cu aproximativ 12.000 de locuri. Până în anul 2020, toate competițiile importante sunt alocate deja. Am putea să organizăm undeva după anul 2022. Există o tendință la nivelul Federației Europene de Handbal, ca viitoarele campionate continentale să se desfășoare în organizarea a două, chiar trei țări. Dacă am avea o sală bună, ne putem înscrie în această competiție".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4395 secunde