Clubul de fotbal Bologna 1909 va fi cumpărat de un investitor american

217
< 1 min citire
Formația italiană Bologna 1909 va fi achiziționată de compania americană TAG Partners LLC, care va deține întreg pachetul de acțiuni al clubului, astfel că gruparea "roș-albastră" devine prima echipă din Serie A cu proprietar străin.
Pe site-ul clubului italian, se precizează că firma americană care va prelua echipa, cotată la 18 milioane de euro, va cumpăra 80 la sută din acțiuni, iar restul de 20 la sută va fi achiziționat în sezonul viitor. Noii proprietari vor investi cel puțin 20 de milioane de euro în echipă, iar Alfredo Cazzola va rămâne în continuare președintele clubului.
Bologna, de șapte ori campioană a Italiei, a terminat sezonul pe locul doi în Serie B și a revenit pe prima scenă după trei ani de absență.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde